Atenție, călători! Informații de tip „deep fake” în numele CTBus
Atenție, călători! Informații de tip „deep fake” în numele CTBus
21 Aug, 2024 08:48
ZIUA de Constanta
685
Marime text
- Un cont fals de Facebook, care nu reprezintă Societatea CT BUS, promovează vânzarea de carduri de călătorie tip abonament de 6 luni pentru suma de 12 lei. Pentru a părea cât mai credibil anunțul, pe pagina respectivă există și comentarii false.
„Vă anunțăm pe această cale este vorba de o tentativă de fraudă în numele CT BUS și vă recomandăm să nu accesați link-ul postat în anunț”, transmite CTBus.
Pagina de Facebook falsă se intitulează „Cardul de transport public Constanța” și folosește, fără niciun drept, sigla CT BUS.
„Am semnalat tentativa de fraudă și folosirea fără drept numelui și însemnelor oficiale atât pe facebook, cât și autorităților competente.
Singurele surse oficiale de informare ale CT BUS sunt site-ul: www.ctbus.ro, aplicația CT BUS și pagina de facebook CT BUS”, mai precizează reprezentanții CTBus.
Tentative similare de fraudă s-au încercat și în numele companiilor de transport public călători din Iași, Brașov și Cluj.
Citește și
Precizări ale CTBus privind accidentul mortal în care un șofer de autobuz a fost implicat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii