Atenție dacă vrei să călătorești în Grecia! Cod roșu de vreme nefavorabilă. Recomandările MAE
Atenție dacă vrei să călătorești în Grecia! Cod roșu de vreme nefavorabilă. Recomandările MAE
06 Sep, 2023 11:58
ZIUA de Constanta
1208
Marime text
- Aversele însemnate cantitativ de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, inundații, scăderi bruște de temperatură - de 6 până la 8 grade Celsius, se vor manifesta pe întreg teritoriul țării.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie (EMY), pe fondul intensificării efectelor ciclonului ”DANIEL”, a emis un nou cod roșu de vreme nefavorabilă, care va afecta majoritatea regiunilor, până la data de 7 septembrie 2023.
Aversele însemnate cantitativ de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, inundații, scăderi bruște de temperatură - de 6 până la 8 grade Celsius, se vor manifesta pe întreg teritoriul țării, astfel:
Miercuri, 6 septembrie 2023: ploi abundente și furtuni se vor înregistra în regiunile Epir, Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Evrytania, Fthiotida și Viothia), Macedonia centrală (prefecturile Pieria, Imathia și Halkidiki) și Attica (în principal zona de sud și de coastă), estul și sudul peninsulei Peloponez, insula Evia, insula Creta, insulele Sporade și insulele Ciclade.
Joi, 7 septembrie 2023: sunt prognozate ploi abundente și furtuni în regiunile Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Fthiotida și Viothia), insula Evia și insulele Sporade.
Informațiile actualuzate referitoare la evoluția fenomenelor meteorologice sunt disponibile pe site-ul Agenției Naționale de Meteorologie din R. Elenă (www.emy.gr).
Secretariatul General al Protecției Civile din R. Elenă a emis un set de recomandări și măsuri care trebuie urmate de către toate persoanele în această perioadă pentru a se proteja de riscurile care decurg din apariția fenomenelor meteorologice severe, disponibil pe site-ul civilprotection.gov.gr
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să respecte întocmai instrucțiunile autorităților elene responsabile, iar în cazul în care se confruntă cu o situație de pericol iminent, să utilizeze numărul unic de urgență 112.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
Citește și:
Continuă solidaritateaAlți 56 de pompieri români pleacă în Grecia pentru a stinge incendiile de pădure (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii