Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție de unde cumpărați mărțișoare! La ce trebuie să fiți atenți! Recomandările ANPC

ro

25 Feb, 2023 11:19 1631 Marime text
Sursa foto: Facebook/Paul AnghelSe apropie ziua de 1 Martie care vestește venirea primăverii și totodată este strâns legată de tradiția de a oferi un mărțișor atractiv și plăcut persoanelor dragi.

Cu această ocazie directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel sfătuiește consumatorii să țină cont de câteva recomandări înainte de a cumpăra mărțișoare.

„În primul rând este foarte important de unde alegem să le cumpărăm. Mărţişoarele se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri magazine de bijuterii și târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilei de 1 Martie. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor nu poate fi din argint sau placat cu aur dacă este vândut la colț de stradă şi costă câțiva lei. Oferirea drept mărțișor a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fără pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piața metalelor prețioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărțișoare la bijuteriile foarte sofisticate. Mare atenţie și la ambalaj! Indiferent ce fel de mărţişor veți alege, acesta trebuie să aibă un ambalaj, respectiv un plic, o cutiuţă, un săculeţ etc. Nu cumpărați mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat. Și ambalajul contează foarte mult. Verificați ca şnurul să nu se desprindă, să nu se deşire şi să fie de calitate. Pentru consumatori, informarea poartă un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă. Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri“ - a precizat Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel pe pagina sa de Facebook. 


De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizația eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului. 

Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărțișoarelor din metale prețioase și/sau pietre prețioase de la vânzătorii ambulanți. Achiziționarea mărțișoarelor/ bijuteriilor din metal prețios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizați de către ANPC să efectueze operațiuni cu metale prețioase. Consumatorii trebuie să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanți sau care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse. 

Direcția Metale Prețioase din cadrul ANPC, dispune de:
  • laboratoare de analiză si personal specializat pentru analizarea și
  • expertizarea obiectelor din metale prețioase și pietre pretioase.
La achiziționarea mărțișoarelor/bijuteriilor din metal prețios consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele:
  • să solicite informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare;
  • să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conțină obligatoriu:
  • detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natura pietrelor etc.);
  • datele de identificare ale operatorului economic de unde se achizitionează produsul.
  • să se asigure că primesc factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziționarea produsului;
  • să ceară informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service ce pot să apară ;
  • să verifice politica respectivului operator economic de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare.
În această perioadă un pericol real la achiziționarea de mărțișoare/ bijuterii din metale prețioase îl reprezintă contrafacerile.
Contrafacerile în domeniul metalelor prețioase sunt multe și pot îmbrăca diverite forme precum:

Imitațiile - Exista mai multe metale și aliaje ce pot semăna vizual cu metalele prețioase.
Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele pot induce în eroare și un ochi experimentat, dacă nu se realizeaza o analiză chimică.

Umpluturile - Uneori datorită construcției sau modelului, bijuteriile prezintă cavități goale ce pot fi umplute cu metal comun, metal prețios cu titlu inferior chiar cu alt metal prețios decât cel de la suprafață.
 Aceste cavități sunt închise cu abilitate, umplutura devenind practic „invizibilă” ochilui neavizat.

Dacă un obiect din metal prețios, are și elemente din metal comun sau oțel, datorate design-ului, orice producător serios, specifică pe aceste părți cuvântul „METAL” sau „STEEL”.

Acoperirile - Există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subțire de metal prețios.
Aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiza a obiectului de către specialiști
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii