Atenție, șoferi! Ploi și instabilitate atmosferică în Constanța. Recomandările polițiștilor
Atenție, șoferi! Ploi și instabilitate atmosferică în Constanța. Recomandările polițiștilor
28 Feb, 2022 08:16
ZIUA de Constanta
1359
Marime text
- Poliţiștii constănțeni le reamintesc conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului.
De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare, informează IPJ Constanța.
Întrucât au fost anunțate schimbări ale vremii caracterizate prin intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În condiţiile unui trafic aglomerat, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți hands-free-ul.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Sursa foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii