Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
08:29 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie în Slovenia. A fost emis cod roșu de ploi torenţiale şi inundații

ro

29 Aug, 2023 08:36 873 Marime text
Foto: facebook/MAEMinisterul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovenia că Agenţia locală de mediu a emis, pentru 29 august 2023, un cod roșu de ploi torențiale cu risc major de inundaţii pentru zonele de centru, Gorenjska, precum și cele de nord ale țării - Štajersk, Koroška și Prekmurje, regiuni deja calamitate de inundațiile devastatoare de la începutul lunii august 2023. Există, de asemenea, riscul producerii unor alunecări de teren, pe fondul acumulării unor mari cantități de apă într-un timp foarte scurt.

Potrivit MAE, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor web http//ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.org,  www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie. 

Citește și: 

Atenție dacă vrei să călătorești în Bulgaria! Circulația pe podul de la Giurgiu - Ruse este restricționată. Recomandările MAE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii