Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria Restricții de circulație din cauza codurilor meteo. Ce trebuie să știe românii  

ro

04 Feb, 2023 10:54 1267 Marime text
foto: pexels Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie și Hidrologie local, în perioada 4 – 5 februarie 2023, o parte însemnată a teritoriului țării va fi afectată de precipitații abundente sub formă de ninsoare, fiind emis un cod portocaliu de ninsoare și viscol pentru regiunile Vidin, Vrața, Montana, Veliko Târnovo, Sofia-regiune, Pazardjik, Blagoevgrad, Plovdiv, Loveci, Gabrovo, Sliven, Târgoviște, Razgrad și Șumen.

În regiunile Sofia-capitală, Kjustendil, Pernik, Smolian, Kârdjali, Haskovo, Stara Zagora, Varna, Dobrici, Silistra, Ruse și Pleven, a fost emis și un cod galben de intensificări ale vântului., transmite MAE. 


Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferilor - să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control.
Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere și cursele aeriene să fie perturbate față de orarul de zbor.


Informații suplimentare pot fi accesate astfel:

- cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia: pe site-ul www.sofia-airport.eu;

- cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;


- cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina web a Agenției ”Infrastructura Rutieră”: www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

- cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia: pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției ”Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg;


- cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;


- cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg.



Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.


Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_en, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.



 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii