Au fost stabilite drepturile animalelor de serviciu după „ieşirea la pensie“. Iată ce se întâmplă cu ele de la 1 ianuarie 2020!
Au fost stabilite drepturile animalelor de serviciu după „ieşirea la pensie“. Iată ce se întâmplă cu
20 Nov, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1720
Marime text
În Monitorul Oficial al României, Partea I, la numărul 924 din data de 15 noiembrie 2019, a fost publicată Legea privind întreţinerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România.
Astfel, se precizează încă din primul articol că animalele de serviciu sau destinate serviciului care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România au dreptul la hrană şi îngrijire.
După scoaterea din funcţiune, acestora li se va asigura dreptul la îngrijire pe viaţă, prin asigurarea accesului la servicii medicale regulate, respectiv hrănire, adăpostire şi posibilitatea de mişcare. De asemenea, le vor fi puse la dispoziţie spaţii de cazare la unitatea deţinătoare pe toată perioada vieţii.
Animalelor li se va mai asigura adăposturi până la cedarea lor cu titlu gratuit către instructori şi conducătorii lor sau către alte persoane interesate. Instituţiile vor avea obligaţia să verifice fiecare adopţie în parte, în funcţie de interesul şi de nevoile fiecărui animal.
Legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii