Au inceput pregatirile pentru Forumul de la Batumi
Au inceput pregatirile pentru Forumul de la BatumiScopul acestei vizite a fost începutul pregătirii organizării comune a Forumului economic care se va desfăşura la sfârşitul lunii aprilie 2010 în Georgia, la Batumi - Republica Autonomă Adjara. Ambasadorul Metreveli a prezentat atât situaţia economică din Georgia, cât şi obiectivele cele mai importante şi semnificative din Republica Autonomă Adjara şi oraşul Batumi.
În cadrul forumului de la Batumi se va pune accent pe problemele de infrastructură, transport şi turism. În plus, potrivit preşedintelui CCINA Constanţa, Mihai Daraban, pe lângă oameni de afaceri constănţeni, din diferite domenii, acolo vor fi prezenţi şi jurnalişti români, tocmai pentru a face cunoscută noua imagine a Georgiei, o ţară care a făcut „un salt spectaculos în dezvoltarea infrastructurii, şi care a ajuns pe locul 11 în lume la mediul prietenos de a face afaceri, după ce acum vreo trei ani erau pe locul 130", după cum a precizat Mihai Daraban.
Costurile cu cazarea şi masa vor fi acoperite de gazde, iar transportul, de delegaţia română. „Aşteptăm ca domnul preşedinte Mihail Saakashvili să efectueze vizita oficială în România, care am înţeles că va fi undeva la începutul lunii aprilie, după care noi să organizăm o misiune economică din Constanţa, o misiune foarte mare. Ei sunt gata să suporte toate costurile de cazare şi masă ale delegaţiei române, urmând ca delegaţia română să se organizeze cu transportul", a declarat Mihai Daraban. Aceasta a mai precizat că se intenţionează ca transportul să fie efectuat cu un avion charter, cu plecare de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, pentru a se putea zbura direct la Batumi, cu costurile de escală reduse astfel încât şi biletul de avion să coste mai puţin.
La acest eveniment au participat 24 de agenţi economici din Constanţa din domenii de activitate precum agricultură, construcţii, transporturi sau turism. De altfel, acestea sunt şi cele mai importante subiecte care se vor afla şi pe agenda Forumului economic de la Batumi, sectoare prioritare în care se încearcă o colaborare. „Fără îndoială, cele mai importante, aşa cum s-a exprimat şi ambasadorul, pleacă de la transport, de la legătura dintre cele două ţări, atât de pasageri cât şi de marfă, după care ar veni infrastructura turistică, ce se ridică la nişte standarde care ne pun şi pe noi puţin în offside, şi nu în ultimul rând partea de agricultură, de alte domenii de activitate", a mai precizat preşedintele CCINA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp