Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:27 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Navală Română a semnat un contract cu Vodafone Romania (DOCUMENTE)

ro

16 Jun, 2022 00:00 1751 Marime text
  • Atribuirea a avut loc pe 23 mai 2022, iar rezultatul final a fost afișat la data de 14 iunie 2022
 
Autoritatea Navală Română a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru dezvoltarea și implementarea de instrumente integrate de gestionare a serviciilor publice furnizate de ANR, pentru implementarea proiectului „Creșterea capacității administrative a Autorității Navale Române pentru reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri”.
 
Atribuirea a avut loc pe 23 mai 2022, iar rezultatul final a fost afișat la data de 14 iunie 2022. Autoritatea Navală Română, în calitate de beneficiar urmărește implementarea unor măsuri de simplificare a procedurilor în scopul reducerii poverii administrative pentru cetățeni şi mediul de afaceri prin achiziția Dezvoltării și implementării de instrumente integrate de gestionarea a serviciilor publice furnizate de ANR care va asigura reducerea cu cel puțin 25% a duratei pentru parcurgerea procedurilor administrative aferente serviciilor publice furnizate de ANR pentru cetățeni și mediul de afaceri, prin digitalizarea fluxurilor de lucru din cadrul instituției, în cadrul proiectului „Creșterea capacității administrative a Autorității Navale Române pentru reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri”, finanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaținal Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 1 ”Administrație publică și sistem judiciar eficiente”, Operațiunea ”Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP”.
 
Produsele și serviciile solicitate Prestatorului au ca scop realizarea Subactivității 2.1, și Subactivității 3.1 din acest proiect și anume:
- Subactivitatea 2.1 - Dezvoltarea si implementarea de instrumente integrate de gestionarea a serviciilor publice furnizate de ANR

- Subactivitate 3.1 - Îmbunatațirea cunostințelor si abilitaților personalului din cadrul Autoritații Navale Române

Obiectul general al contractului care va fi atribuit în cadrul procedurii de achiziție prin licitație deschisă constă în Dezvoltarea și implementarea de instrumente integrate de gestionarea a serviciilor publice furnizate de ANR ce vor avea ca rezultat implementarea ”la cheie” a unei Platforme Integrate pentru Servicii Electronice în cadrul Autorității Navale Române, prin:

- Furnizarea de echipamente necesare implementării sistemului în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini

- Furnizarea de licențe de utilizare perpetuă pentru software, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă va putea beneficia de acestea imediat după finalizarea serviciilor accesorii de instalare și configurare preliminară.

- Prestarea de Servicii IT, constând în totalitatea serviciilor pentru implementarea și suportul sistemului, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini;

- Prestarea de Servicii de instruire a utilizatorilor si administratorilor soluțiilor informatice implementate.
 
Valoarea totală a achiziției este de 4.127.500 lei, iar firma câștigătoare este Vodafone Romania.
 

Despre Vodafone România SA


 
Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone România SA a fost înființată în 1996 și are sediul social în Sectorul 2, pe bd. Barbu Văcărescu, nr. 201, obiectul de activitate fiind „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“.

 
Acționar majoritar este Vodafone Europe BV, cu sediul în Olanda, iar restul acțiunilor sunt deținute de Vodafone International Holdings BV, tot din Olanda.
 
Director general și președinte al Consiliului de Administrație este Achillefs Kanaris.
 
În 2018, au fost 2.340 de angajați, profitul a fost 177.715.200 de lei, iar cifra de afaceri a fost 3.813.756.874 de lei.
 
În 2019, au fost 3.021 de angajați, profitul a fost 160.843.135 de lei, iar cifra de afaceri a fost 3.976.813.523 de lei.
 
În 2020, au fost 3.906 angajați, au fost pierderi de 214.101.533 de lei, iar cifra de afaceri a fost 4.470.406.563 de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone Romania SA a încheiat 3.326 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 186.229.578,28 de lei.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a licitației.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Administrația Porturilor Constanța, contracte de câte 40.000 de euro pentru servicii de telefonie mobilă (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii