Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:54 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autostrada Soarelui intră în reparaţii. Când se vor finaliza lucrările

ro

16 Sep, 2019 08:52 2590 Marime text
Tronsonul Bucureşti-Fundulea de pe Autostrada Soarelui va intra în reparaţii pentru doi ani.

Potrivit contractului, lucrările nu se pot desfășura pe durata sezonului estival, când turiștii sunt în drum spre mare. Iar în sezonul rece, dacă ninge abundent, autostrada poate fi închisă.
 
Primele lucrări vor începe luni dimineaţă, de la kilometrul 21, pe tronsonul până la km 27.

Lucrătorii vor freza opt centimetri de asfalt, după care vor adăuga un strat adeziv, iar în final un strat nou de asfalt.

De asemnea, centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de astăzi, până pe 1 noiembrie 2019, pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui (A2 Bucureşti – Constanţa), între kilometrii 21 şi 24, între localităţile Cernica şi Brăneşti, judeţul Ilfov, se efectuează lucrări de mentenanţă a părţii carosabile.

Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Constanţa pe sensul către Bucureşti, unde traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii