Autoturism Mercedes Benz căutat de autoritățile din Belgia, descoperit de poliţiştii de frontieră la Năvodari
Autoturism Mercedes Benz căutat de autoritățile din Belgia, descoperit de poliţiştii de frontieră la Năvodari
03 Jun, 2022 10:11
ZIUA de Constanta
1428
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Belgia, aflat în posesia unui cetăţean român.
În data de 02.06.2022, în cadrul unei acțiuni organizate de către polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate, a fost identificat pe raza municipiului Năvodari, un autoturism marca Mercedes Benz, de culoare neagră, aflat în posesia unui cetățean român, în vârstă de 32 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia., transmite Garda de Coastă.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 175.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii