Averile DRDP-ului Bucur, între muzică şi inculpare (document)
Averile DRDP-ului: Bucur, între muzică şi inculpare (document)Valeriu Vasile Bucur este angajat al DRDP Constanţa şi are o poveste de viaţă destul de tumultuoasă. În declaraţia de avere semnată în iunie 2011, Bucur spunea că deţine un apartament cumpărat în 2009 alături de soţia Elena şi un Volkswagen din 2003. La capitolul venituri, angajatul DRDP a notat că a câştigat 28.188 de lei, iar soţia sa, ca angajată a Inspectoratului Teritorial de Muncă, 17.668 lei.
Declaraţia de interese informează că Valeriu Vasile Bucur deţine 5% din societatea B&B Music Production. Firma a fost înfiinţată în 2005 alături de Laufer Bari, iar în 2008 li se alăturase celor doi şi Iuliana Gheorghe. În 2010, Oficiul pentru Registrul Comerţului acţionase în instanţă B&B Music Production pentru „dizolvare societate". Făceam referire la viaţa tumultuoasă a controlorului de trafic. Acesta a fost inculpat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Procurorii spuneau că Bucur, alături de alţi colegi, a folosit informaţii deţinute în interesul anumitor transportatori. În septembrie 2011, procurorii au dispus scoaterea lui Valeriu Vasile Bucur de sub urmărire penală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp