Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani europeni pentru reintegrarea în muncă Cinci comune constănţene, incluse întru-un proiect derulat de ACoR

ro

23 Feb, 2011 01:45 1599 Marime text
ACOR_Cumpana_Mariana_Gaju_ONLINE.jpgAsociaţia Comunelor din România, în parteneriat cu Brainstorming Consulting SRL şi RPIC-ViP din Republica Cehă, implementează proiectul „Competent - Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii".

Potrivit prim-vicepreşedintelui ACoR Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, contractul de finanţare a fost semnat în 2010.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, iar perioada de desfăşurare a proiectului este de 24 de luni, începând cu 1 noiembrie 2010. Valoarea totală a proiectului este de 6.815.187,00 lei, din care 6.444.706,00 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată şi 131.524,00 lei contribuţia partenerilor. Proiectul va fi implementat la nivel multiregional, în şapte judeţe: Olt, Dolj, Cluj, Constanţa, Neamţ, Dâmboviţa şi Ialomiţa. În judeţul Constanţa, proiectul se va desfăşura în cinci comune: Castelu, Chirnogeni, Cumpăna, Dobromir şi Independenţa. „Proiectul răspunde prin rezultatele pe care le urmăreşte obiectivului operaţional al domeniului major de intervenţie 6.2. «Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii» şi contribuie direct la realizarea obiectivului general POS DRU, propunându-şi dezvoltarea capitalului uman, prin instruirea a 1.400 de membri ai grupurilor vulnerabile din 35 de comune în competenţe comune, inclusiv tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor", precizează Mariana Gâju. La nivelul fiecărei comune incluse în proiect vor beneficia de instruire în competenţe comune aproximativ 40 de persoane (dintre care 77% femei). În cele 35 de comune selectate vor fi create puncte de informare pe lângă primării, care vor oferi informaţii privitoare la oportunităţi de ocupare, instruire, calificare/recalificare, în scopul facilitării integrării/reintegrării pe piaţa muncii, precum şi servicii personalizate de consiliere şi orientare pentru persoanele cu risc de excludere socială.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii