Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat prins în trafic, în Hunedoara, cu arme și muniție. Și-a amenințat cu moartea fosta soție și pe mama acesteia

ro

06 Jun, 2022 18:08 1773 Marime text
Arma de vânătoare găsită asupra bărbatului Foto IPJ Hunedoara
Un bărbat a fost identificat în trafic de poliţişti şi arestat preventiv, pe 4 iunie, pentru infracțiuni de contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a transmis IPJ Hunedoara, într-un comunicat.

 

În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate de polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale, la data de 4 iunie 2022, în jurul orei 17.00, pe autostrada A1, între localităţile  Ilia şi Deva, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la care existau informaţii că ar deţine asupra sa o armă de vânătoare şi ar intenţiona să îşi ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia, aflați într-o comună de lângă municipiul  Hunedoara.





După efectuarea controlului corporal şi al autoturismului, bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Hunedoara, pentru audieri.




Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de comunicare,  și-a procurat dintr-un stat european şi a deținut și transportat fără drept o armă letală cu țevi lise și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale (ascunzându-le în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea).

 

Armele şi muniţia aferentă au fost descoperite de poliţişti în urma controlului şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor.


 




În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar, la data de 5 iunie a.c.,  bărbatul  a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii