Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:51 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbați cercetați pentru contrabandă Peste 15.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord (galerie foto+video)

ro

29 Apr, 2020 20:02 1948 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit la „frontiera verde” peste 15.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană,  în valoare totală de 181.250 lei. 

Trei cetăţeni români sunt cercetaţi pentru contrabandă în formă agravantă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În data de 28 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, a fost declanșată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.30, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localității Vicovu de Sus, trei persoane care transportau colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.      

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele și au încercat să fugă în direcții diferite.

În urma măsurilor întreprinse, cele trei persoane au fost reţinute, doi adulți, în vârstă de 33, respectiv de 34 de ani și un minor în vârstă de 17 ani, toți cu domiciliul pe raza județului Suceava.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. Astfel, la fața locului au fost descoperite 21 de colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 122.850 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.


Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, tot ieri, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de responsabilitate, pe direcția localității Rona de Jos, şase colete învelite în folie de culoare neagră.

În urma inventarierii baxurilor descoperite, s-a constatat că acestea conțin 4.990 pachete țigări, în valoare de aproximativ 58.400 lei.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii