Barje sarbesti lovite de un impingator bulgaresc
Barje sarbesti lovite de un impingator bulgaresc
11 Mar, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1176
Marime text
Un impingator bulgaresc a intrat, ieri noapte, in jurul orei 20.00, in coliziune cu doua barje incarcate cu cereale, in Portul Constanta Sud. Directorul Capitaniei Zonale Constanta, Alexandru Mezei, a declarat ca accidentul s-a petrecut in zona portului fluvial pe fondul conditiilor meteorologice nefavorabile. Coliziunea s-a produs in timpul manevrei de acostare in dana 104 a unui convoi bulgaresc format din barjele SB-28 si SB-29, condus de nava-impingator Pirin. In urma incidentului au fost acrosate doua barje sarbesti (71749 si 71757) incarcate cu cereale, carora le-au fost provocate avarii. Acestea nu sunt grave si pot fi remediate in incinta Portului Constanta. In urma impactului nu au existat victime omenesti. Autoritatile portuare au initiat o ancheta pentru a verifica masurile luate de pilotul roman Neagu Aristide, aflat la bordul impingatorului Pirin, pentru a evita producerea coliziunii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii