Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu, la restaurantul unui israelian Al lui este hotelul în care s-a distrat preşedintele cu foştii colegi (galerie foto)

ro

27 Aug, 2012 01:23 5871 Marime text
basescu_1.jpgPreşedintele Traian Băsescu şi-a reîntâlnit, sâmbătă seară, colegii de la Academia Navală Mircea cel Bătrân.

Întâlnirea, prilejuită de împlinirea a 36 de ani de la finalizarea cursurilor, nu a mai avut loc aşa cum ne obişnuisem, la Neptun, ci la Millenium Business Center din Constanţa.

Cu un meniu tradiţional românesc şi fără celebrul cozonac de Murfatlar pe masă, petrecerea a fost prilej de veselie şi de relaxare. Muzica a fost pe placul tuturor şi, după mai mulţi ani, Traian Băsescu a fost invitat şi nu gazdă a evenimentului. În ciuda zvonurile, locul desfăşurării petrecerii nu aparţine vreunui fost coleg de academie al preşedintelui, ci omului de afaceri Ciprian Gheorghe Bătrânu.

Basescu_2.jpg SC Milleniulm Internaţional SRL, firmă înfiinţată în 1999, are sediul pe bd. Mamaia nr. 135-137. Asociaţi sunt covăsneanul Ciprian Broască şi israelianul Moche Veg. Societatea are şi două sedii secundare, barul în care a avut loc petrecerea şi restaurantul de la etajul opt al hotelului, care ar fi trebuit să găzduiască iniţial întâlnirea. Bătrânu mai are o afacere, C&C Consaco, alături de soţia sa, Carmen, business-ul are un punct de lucru la etajul şase al clădirii ANR din Portul Constanţa. Anul trecut, petrecerea a avut loc la Neptun, iar meniul a fost diversificat şi a cuprins, printre altele, friptură de miel, dar şi de pui, roşii, castraveţi, brânză, caşcaval şi fructe autohton, dar şi un mult lăudat cozonac de Murfatlar, „bun şi pufos". Festinul a culminat cu un tort de ciocolată. Cei prezenţi au dansat pe muzica formaţiei de la Cabana Schiorilor din Sinaia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii