Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:48 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bellagio, la pământ Gigi Chiru - „Cluburile din Mamaia au funcţionat ani de zile fără autorizaţie de construire" (document + galerie foto)

ro

03 Nov, 2010 02:14 5825 Marime text
cap_8.jpgGrădina de Vară Albatros a fost închiriată, în 2004, de SC AM&PM Leisure SRL, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm

Inspectorul-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, a participat ieri la începerea desfiinţării clubului Bellagio din Mamaia.

CHiru.jpgDupă mai multe controale şi somaţii ale inspectorilor lui Chiru sau ale celor detaşaţi în vară pe litoral, reprezentanţii firmei Safir Guard SRL, cea care deţine clubul din fosta Grădină de Vară Albatros, nu au putut arăta autorizaţia de construire emisă pentru extinderea făcută locului de distracţie. Aşa că, Gigi Chiru şi echipa de demolări s-au dus ieri pentru a face ordine. Şi, nici atunci, în cel de-al 24-lea ceas, cei de la Safir Guard nu s-au lăsat. I-au spus inspectorului-şef că aşteaptă pe cineva care să le aducă autorizaţia de construire pentru a face dovada că sunt în legalitate şi că nu merită demolaţi. Numai că, aşteptarea nu a avut niciun rezultat, în ciuda insistenţelor acestora. Evident, Chiru a fost întrebat cum s-ar fi putut emite o autorizaţie de construire în timpul scurs de la ultimul control al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa şi până la finalizarea termenului dat pentru desfiinţare. „S-a efectuat un control şi nu s-a prezentat autorizaţia de construire. Însă, în câteva zile se pot emite autorizaţii, nu?! Durează cinci minute să emiţi o autorizaţie. În orice moment se poate aduce o autorizaţie de construire. Primarului îi ia cinci minute ca să o semneze. Este adevărat, el trebuie să respecte legea.", a spus inspectorul-şef aşteptând, în faţa clubului Bellagio, actul administrativ. Loc preferat de distracţii pentru mulţi dintre fiţoşii Constanţei şi nu numai, Bellagio funcţionează pe firma Safir Guard SRL, al cărei unic asociat este Mădălina Elena Apostol din Bucureşti. Administratorul afacerii este Ion Borhoată. Societatea a încheiat pentru Grădina de Vară Albatros un contract de asociere în participaţiune în 2009, probabil cu AM&PM Leisure SRL, firma care a închiriat, în 2004, fostul cinematograf de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm. Safir Guard mai are un punct de lucru şi în cinematograful Patria din Capitală. Din păcate, situaţia găsită la clubul Bellagio nu este singulară. „Toate cluburile din Mamaia, cele cu renume, au funcţionat ani de zile fără autorizaţie de construire", a spus Gigi Chiru, inspectorul-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa. Acesta a mai declarat că, în următoarea perioadă, vor mai fi demolate peste 40 de obiective de pe întreg litoralul.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alloi 03 Nov, 2010 10:00 Urata e cioara asta ! Mai poarte si casca, sa nu-i cada o caramida in cap si sa-i strice frumusete de mecla. te pomenessti ca si stie sa citeasca!? a invatat la Spiru unde avea noroc ca se raspundea la testele-grila cu X-uri.