Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Beneficii pentru companiile care angajează tineri. Deduceri de taxe de 1.000 de lei

ro

23 Nov, 2021 21:49 1254 Marime text
  • Programul de guvernare prevede instituirea unei sume de 1.000 de lei pe lună deductibilă din valoarea impozitelor pentru companiile care angajează tineri.


Programul de guvernare depus marţi la Parlament de prim-ministrul desemnat prevede instituirea unei sume de 1.000 de lei pe lună deductibilă din valoarea impozitelor care să fie acordată companiilor care angajează un tânăr cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, informează Agerpres.


Astfel, la secţiunea "Politici active de ocupare şi stimulare a muncii" din măsurile avute în vedere pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se menţionează:
 

"Instituirea unei sume de 1.000 lei/lună deductibilă din valoarea impozitelor şi taxelor datorate către stat pentru toţi agenţii economici care angajează un tânăr cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani.

Această sumă este deductibilă pe toată perioada cât tânărul este angajat până la împlinirea vârstei de 25 de ani. Suma se multiplică cu numărul tinerilor angajaţi.

Această măsură are ca scop reducerea şomajului în rândul acestei categorii de persoane care în prezent este de 19%, comparativ cu 4% în rândul persoanelor cu vârsta mai mare de 25 de ani".



Totodată, programul de guvernare include instituirea unei sume de 750 lei pe lună deductibilă din valoarea impozitelor şi taxelor datorate către stat pentru toţi agenţii economici care angajează persoane cu vârsta cuprinsă între 55 şi 65 de ani.
 

"Această sumă este deductibilă pe toată perioada cât persoana este angajată până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Suma se multiplică cu numărul persoanelor angajate.


Această măsură are ca scop reducerea şomajului în rândul acestei categorii de persoane, care, în prezent, este a doua cea mai numeroasă după tinerii sub 24 de ani", se precizează în documentul citat. 


Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii