Big brother la examenele de bacalaureat din acest an
Big brother la examenele de bacalaureat din acest an
31 May, 2011 01:37
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Cu
toate că Ministerul Educaţiei a cerut ca examenele de bacalaureat din
acest an să fie monitorizate
cu camere video, acest lucru nu poate fi pus în aplicare în toate
unităţile şcolare din judeţul Constanţa. „Examenul va fi monitorizat
video în măsura în care acest lucru va fi posibil. Chiar azi (n.r.
ieri), în Consiliul de Administraţie am luat în discuţie acest aspect.
Rămâne de văzut dacă şcolile au posibilităţi materiale să facă acest
lucru. La ora actuală, unităţile şcolare din judeţ au montate camere
video pe holuri şi în curtea şcolilor, nu şi în sălile de clasă.
Ministerul nu a făcut nicio precizare legată de o eventuală susţinere
financiară pentru montarea
de camere video în săli. Dar ne dorim ca măcar în cazul probelor scrise
să existe în săli camere video", a precizat purtătorul de cuvânt al
Inspectoratului Şcolar Judeţean. Potrivit reprezentanţilor
Ministerului Educaţiei, camerele video ar fi utile în încercarea de a
demonstra frauda, în cazul în care ar existat suspiciuni sau reclamaţii
în acest sens. Reamintim că sesiunea de bacalaureat începe pe data de 6
iunie, când va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de
comunicare orală în limba română, proba A. Între 8 şi 10 iunie urmează
evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba
maternă, proba B. Evaluarea competenţelor digitale,
proba D, se va desfăşura în perioada 13 - 17 iunie. Între 20 şi 23 iunie
va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de
circulaţie internaţională, proba C.
Probele scrise încep pe 27 iunie cu Limba şi literatura română. Pe 28 iunie, candidaţii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, urmată pe
29 iunie de proba obligatorie a profilului. Proba la alegere a profilului şi a specializării va fi susţinută pe 1 iulie, urmând ca pe 3 iulie să fie afişate rezultatele.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii