Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanț al Poliției Române privind traficul de persoane

ro

19 Oct, 2023 20:12 955 Marime text
Sursa foto: Facebook




 
  • În primele 9 luni ale anului 2023, din punct de vedere al combaterii traficului de persoane, acțiunile investigative desfășurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., la nivel național, s-au materializat în  efectuarea a peste 500 de percheziții domiciliare, aproximativ 200 de percheziții la autovehicule, precum și punerea în executare a 578 de mandate de aducere, pentru depistarea bănuiților, completarea materialului probator și indisponibilizarea profitului infracțional 
  • De asemenea, în urma activităților, au fost reținute 293 persoane, instanțele dispunând arestarea a 210 dintre acestea. Au fost emise 16 mandate de arestare la domiciliu și 5 mandate de arestare în lipsă 
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în primele nouă luni ale anului 2023, din punct de vedere al combaterii traficului de persoane, acțiunile investigative desfășurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., la nivel național, s-au materializat în  efectuarea a peste 500 de percheziții domiciliare, aproximativ 200 de percheziții la autovehicule, precum și punerea în executare a 578 de mandate de aducere, pentru depistarea bănuiților, completarea materialului probator și indisponibilizarea profitului infracțional
 
De asemenea, în urma activităților, au fost reținute 293 persoane, instanțele dispunând arestarea a 210 dintre acestea. Au fost emise 16 mandate de arestare la domiciliu și 5 mandate de arestare în lipsă, potrivit polițiștilor.
 
Totodată, față de 89 de persoane bănuite a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de trei, măsura controlului judiciar pe cauțiune.
 

„Dintre aceste acțiuni, 69 au fost de amploare, iar 29 s-au desfășurat pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate. Au fost emise 90 de rechizitorii, prin care au fost trimise în judecată 238 de persoane, pentru săvârșirea a 582 de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, spălare de bani și infracțiuni conexe”, specifică sursa citată.
 

Prin rechizitoriile emise de D.I.I.C.O.T., au fost destructurate peste 20 de grupuri infracționale organizate, fiind trimise în judecată 359 de persoane
 
Totodată, prin rechizitoriile emise de D.I.I.C.O.T., au fost destructurate peste 20 de grupuri infracționale organizate, fiind trimise în judecată 359 de persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate și  încheiate 14 acorduri de recunoaștere a vinovăției.

 

„În primele nouă luni din anul 2023, la nivel Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au fost înregistrate 636 de dosare penale, în care au fost primite ordonanțe de delegare, iar în 545 dintre acestea au fost finalizate activitățile dispuse prin delegare”, mai menționează sursa.

 
În aceeași perioadă, au fost puse în executare 136 de ordonanțe de instituire a sechestrului pentru 1.332.423 de lei, 142.300 de euro, 4.100 de dolari, 64.570 de euro (sumă reprezentată de alte valute transformate în euro), 21 de monede virtuale indisponibilizate, 73 de imobile și 73 de autoturisme.
 
 
Au fost indisponibilizate de poliție 809 kilograme de tutun vrac, o armă letală, 10 arme neletale, precum și 100 de bucăți de muniție
 
De asemenea, în perioada de referință, au fost indisponibilizate 809 kilograme de tutun vrac, o armă letală, 10 arme neletale, precum și 100 de bucăți de muniție, punctează Poliția Română, în comunicat.
 
Din numărul victimelor traficului de persoane identificate anual și raportate Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, aproximativ jumătate sunt victime exploatate în străinătate, însă detectate și identificate formal de polițiștii români din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, încheie sursa.

 
 Citește și
Româncă, depistată pe aeroportul de la Otopeni cu cocaină
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii