Bilanțul activităților polițiștilor locali în municipiul Constanța
Bilanțul activităților polițiștilor locali în municipiul Constanța
03 Mar, 2025 14:11
ZIUA de Constanta
131
Marime text



- Activitatea desfășurată de polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală în perioada 24.02.2025 - 02.03.2025
Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, ocazie cu care au aplicat un număr total de 1.513 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 1.080.531,00 lei, se prcizează într-un comunicat din partea Primăriei Constanța.
Între activitățile desfășurate se regăsesc 188 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții; 9 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor din domeniul activității comerciale; 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții; 3 referate de măsuri privind demolarea construcțiilor nelegal realizate pe teren apaținând municipiului Constanța; sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului; 556 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor din domeniul ordinii publice; 1 infracțiune constatată în flagrant pentru deținerea de substanțe susceptibile a fi produse cu efect psihoactiv/psihotrop; 91 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; 933 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice și 39 autovehicule ridicate de pe domeniul public.
„Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră, fapt pentru care vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241484205, 0341922 sau pe adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro.”, se mai arată în comunicatul emis.
Citește și
Primăria Indepedența, două contracte cu o firmă din Constanța. Iată ce va furniza
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii