Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:54 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanțul lunii septembrie-Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) Polițiștii au desfășurat 85 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor depistați ilegal în România

ro

19 Oct, 2023 17:00 929 Marime text
Sursa foto: IGI


 
  • Potrivit IGI, aproximativ 85 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor de pe teritoriul României au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în luna septembrie a acestui an
  • În toate cazurile, străinii au fost îndepărtați până la punctele de trecere a frontierei 

Conform aceleiași surse, în perioada 1 – 30 septembrie a.c., poliţiştii de imigrări au desfășurat, la nivel naţional, 83 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor de pe teritoriul României. În toate cazurile, străinii au fost îndepărtați sub escortă până la punctele de trecere a frontierei de stat.

 
„Principalele motive care au stat la baza îndepărtării sub escortă au fost trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, susține IGI.

 
Dintre persoanele îndepărtate sub escortă, 22 sunt din Pakistan, alte 10 sunt din Bangladesh, iar diferența din alte țări, mai punctează sursa citată.
 
 Citește și
Un bărbat din Somalia, bănuit că a intrat ilegal în România va avea interdicție în toate statele UE pentru următorii 5 ani
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii