Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanțul misiunilor derulate de pompierii salvatori în luna iulie 2023

ro

11 Aug, 2023 11:01 866 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Facebook/IGSU
  • Obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rămân siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor acestora. În acest sens, având în vedere caracterul complex, dinamic și intens al situațiilor de urgență înregistrate la nivel național, dezvoltarea instituțională impune implementarea celor mai bune practici pentru cele trei domenii prioritare: prevenire, intervenție și pregătire.
 
Obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rămân siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor acestora. În acest sens, având în vedere caracterul complex, dinamic și intens al situațiilor de urgență înregistrate la nivel național, dezvoltarea instituțională impune implementarea celor mai bune practici pentru cele trei domenii prioritare: prevenire, intervenție și pregătire, transmite un comunicat din partea IGSU.
 

Prevenire

 
În luna iulie, inspectorii de prevenire au continuat acțiunile de identificare și înlăturare a neregulilor pe linia prevenirii situațiilor de urgență la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement. Astfel, personalul specializat a desfăşurat în perioada de referință 4.728 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 14.315 avertismente și 2.475 amenzi, în cuantum de peste 21.000.000 lei.
 
De asemenea, în acest interval de timp, colegii noștri au instruit personalul aflat la locul de muncă asupra asigurării intervenției imediate în cazul producerii unor situații de urgență, până la sosirea echipajelor operative specializate.
 
Totodată, în urma acțiunilor de control, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, pentru 3 obiective (1 din județul Vâlcea, 1 județul Cluj și 1 din județul Argeș) s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării, în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, prin neasigurarea stabilității elementelor portante, limitarea propagării focului și fumului în interiorul construcției și la vecinătăți, cât și pentru depășirea numărului maxim de utilizatori.
 
La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență au fost desfășurate 4.030 activități de instruire și informare preventivă la care au participat 85.093 de persoane. În cadrul acestor acțiuni, au fost promovate măsurile de prevenire şi comportamentul care trebuie adoptat în diferite situaţii de urgenţă, de amploare și intensitate deosebite.
 
Procesul de pregătire a populației în cazul producerii unor situații de urgență a continuat și în luna iulie a acestui an, prin intermediul Caravanei „Fii pregătit” și a Centrului mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență. Astfel, cele două mijloace mobile de informare au fost prezente în mai multe localități din județele Argeș, Bacău, Brașov, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava și Vrancea, precum și în municipiul București. În tot acest timp, peste 5.800 de persoane, dintre care 3.091 elevi, au luat parte la acțiunile de prevenire și s-au familiarizat cu măsurile de prim ajutor, precum și cu modul de comportare ce trebuie adoptat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
 

Intervenţie

 
Luna iulie a reprezentat o provocare majoră pentru echipajele de pompieri din întreaga țară, care au intervenit cu promptitudine și profesionalism în peste 65.000 de situații de urgență.
 

O pondere de peste 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, 57.341 de persoane aflate în dificultate, dintre care 5.013 copii, au beneficiat de răspunsul prompt al salvatorilor.
 
Totodată, în afara cazurilor SMURD, în perioada de referință, echipajele de intervenție au acționat cu operativitate pentru localizarea și lichidarea a 3.436 incendii, precum și în aproximativ 8.500 de acțiuni destinate protecției comunităților.
 
De asemenea, la nivel național, echipajele de descarcerare au intervenit la 268 accidente rutiere, produse pe întreg teritoriu național, iar peste 2.300 de persoane, dintre care 118 copii, au fost salvate din medii ostile vieţii.
 

Pregătire

 
Creșterea gradului de pregătire a structurilor IGSU și modul eficient de intervenție, în sistem integrat, rămân factori esențiali pentru instituția noastră, sens în care, în luna *iulie* au fost organizate și desfășurate peste 200 exerciții care au vizat gestionarea eficientă a situațiilor de urgență generate în principal de următoarele riscuri: incendii, cutremure de pământ, accidente, avarii, explozii, incendii în activități de transport, alunecări de teren sau accidente la obiective de tip SEVESO. Dintre acestea, 8 au presupus alocarea de forțe și mijloace în teren.
 
Totodată, în perioada 04-06.07.2023, un reprezentant din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a participat la activități internaționale, specifice procesului de planificare a exercițiilor organizate în cadrul proiectului „EU Support to Flood Prevention and Forest Fires Risk Management in the Western Balkans and Turkey”, precum și la desfășurarea primului exercițiu table top exercise -TTX.

 
De asemenea, în scopul verificării răspunsului la dezastre naturale și amenințări chimice, atât prin activarea Mecanismului de protecție civilă al UE, cât și a altor mecanisme de protecție în plan bilateral și internațional, în perioada 12-14.07.2023, o echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a participat la exercițiul cu forțe și mijloace în teren, în cadrul proiectului „EURO-MED-REACT”, desfășurat în Republica Moldova.
 
Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate în rândul publicului larg sunt și vor rămâne deziderate prioritare ale instituției noastre, iar cetățeanul, unul dintre partenerii noștri strategici, cu rol esențial în menținerea și dezvoltarea unor comunități mai sigure.
 
Pregătirea timpurie este extrem de necesară pentru familiarizarea și exersarea măsurilor de autoprotecție care, într-o situație limită, poate salva vieți și bunuri!
 
Accesați sursele oficiale de informare și parcurgeți măsurile și modul de comportare specifice tipurile de risc. Descărcați, gratuit, din AppStore și Google Play, aplicația DSU și nu uitați că pe platforma națională de informare în situații de urgență fiipregatit.ro se pot regăsi ghiduri și campanii de pregătire pe diferite tipuri de risc, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Măsuri de ordine și siguranță publică, precum și de intervenție în situații de urgență adoptate la nivel național în minivacanța de Sfânta Maria (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii