Biserica din groapa
Biserica din groapa
06 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1337
Marime text
Despre spatiile verzi din Parcul de la Casa de Cultura se vorbeste la trecut. Sub privirile a zeci de cetateni se deschide, zi de zi, o imagine dezolanta, care ne duce cu gandul mai degraba la spatiul destinat unor lucrari de santier.
Paraclisul Catedralei Eroilor "Sfanta Treime" arata mai mult cu o casa darapanata. Iar groapa unde ar trebui sa fie turnata fundatia lacasului sfant nu insufla nimanui vreo dorinta de a face o plimbare pe aleile a ceea ce-a fost odata Parcul de la Casa de Cultura. Autoritatile au acordat intr-atat de multa atentie acestui proiect, incat haul care a distrus oaza de verdeata nu este imprejmuit nici macar cu sarma ghimpata si ruginita de anul trecut. Marturie ca, totusi, au existat candva niste panouri stau tarusii de lemn. Si nemultumirea unui constantean care militeaza pentru stoparea acestui razboi nedrept, in urma caruia sute de copaci sunt macelariti. "Nu! Orasul este al tuturor!" scrie pe unul dintre panouri. Acestea, insa, nu reusesc sa ascunda nici macar o treime din groapa care le-a furat cetatenilor de la Casa de Cultura dreptul de a inspira un aer curat. "Ce cauta o catedrala langa o biserica?" este un alt semnal ca, inca, nu se stie rostul pentru care, prin Hotararea nr. 350/2000, primarul Gheorghe Mihaiesi a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu "Biserica Sfanta Treime".Elevii de la Arte trec de hop zilnic
Locatarii blocurilor din vecinatatea parcului nu-si mai permit sa-si lase copiii sa se joace pe acest teren. O clipa de neatentie ar insemna o tragedie. Insa, cum nimic nu s-a intamplat pana acum, autoritatile au lasat de izbeliste locul. Probabil au considerat ca vremea neprielnica nu le permite celor mici sa se zbenguie pe langa groapa amenintatoare. Dar ce se intampla cu elevii "Colegiului National Regina Maria" Constanta, fostul Liceu de Arte? In perindarile care-i duc aproape zilnic pe langa locul excavat, ei invata ce inseamna pentru unii arta. "Bineinteles ca viata copiilor este pusa in pericol. De dinainte de sarbatori nu mai exista panourile care ingradeau groapa", a declarat Victor Radulescu, director adjunct al Colegiului. Tot acesta a incercat sa explice si absenta materialelor care ar fi trebuit sa asigure securitatea atat a copiilor, cat si a adultilor. "Probabil ca au fost furate, si le-au folosit pentru foc in perioada iernii", a spus directorul. Si atunci, ce sa intelegem? Ca prezenta gardianului public angajat de Primarie este de prisos? "Nu exista niciun semnal ca ar incepe activitatea de construire. Va trebui sa se acorde o atentie deosebita, pentru ca vor veni cu masini de mare tonaj", a adaugat Victor Radulescu. In acest fel, cetatenii din vecinatatea parcului isi vor lua adio de la momentele de liniste si vor da uitarii vremea cand spatiile verzi erau o realitate.Loc de joaca langa groapa
Un cetatean ne-a semnalat ca, la doi pasi de locul unde va fi construita catedrala, va fi amenajat un spatiu de joaca pentru copii. Intr-adevar, ieri, doi muncitori erau pusi pe treaba. Scosesera deja dalele de pe o parte din alee. Astfel, in curand, copiii se vor juca langa mormanele de pamant, la care se poate ajunge foarte usor in absenta unui gard incropit cumva. Iar cand lucrarile pentru Catedrala Eroilor "Sfanta Treime" vor fi demarate, micutii vor respira in voie norii de praf si se vor zbengui printre utilajele destinate ridicarii mult asteptatului lacas sfant. "Este imposibil sa se construiasca un loc de joaca langa un santier. O astfel de lucrare dureaza circa zece ani", a explicat Radu Damian, inginer in cadrul Inspectoratului Teritorial in Constructii Constanta. Pe baza absurditatii unui astfel de proiect, constantenii din zona Casei de Cultura si-au pus intrebari in repetate randuri. In van.Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii