Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BNR Ateliere de educație financiară dedicate cadrelor didactice din 17 orașe ale României

ro

05 Sep, 2024 13:33 440 Marime text




Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației (ME),  Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat în perioada iulie - august 2024, un număr de 24 de ateliere de educație economică și financiară la care au participat peste 600 de cadre didactice din învățământul preuniversitar în 17 orașe la nivel național.

Conform unui comunicat ransmis de BNR, proiectul s-a adresat profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal în calitatea lor  de formatori și transmițători de mesaje educaționale pentru elevi. Lectorii au transmis informații relevante privind rolul și funcționarea sistemului bancar și ale băncii centrale, principii și strategii de economisire, realizarea și monitorizarea unui buget personal cu recomandări pentru a face alegeri corecte și informate pentru îmbunătățirea situației financiare, utilizarea instrumentelor moderne de plată și riscurile de fraudă asociate acestora, principii și caracteristici ale produselor de creditare etc.

Prin intermediul proiectului s-a asigurat schimbul de experiență privind nevoile de educație economică și financiară ale elevilor și metodologiile potrivite pentru interacțiunile cu aceștia, precizează sursa citată.

Celor peste 600 de participanți le-a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară din sucursalele și agențiile Băncii Naționale a României și un cadru optim pentru dezbateri și discuții interactive.

Demersul s-a înscris în reperele Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) 2024-2030, fiind parte a Planului de acțiune al acesteia în cadrul Obiectivului specific 2: Creșterea nivelului de cunoștințe ale cadrelor didactice în privința educației financiare, prin implementarea unor programe de educație financiară destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și organizarea de cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice, prin care să crească gradul de conștientizare a importanței educației financiare.
 

Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda tuturor instituțiilor organizatoare, Ministerul Educației, Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor fiind cosemnatare ale Strategiei Naționale de Educație Financiară 2024-2030, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Educație financiară pentru elevii comunei Cumpăna! Proiect, în colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii