Boc Statul preia casa garantata la trei luni dupa neachitarea ratelor
Boc: Statul preia casa garantata la trei luni dupa neachitarea ratelorEl a precizat că acest termen va fi introdus prin normele metodologice de aplicare a programului "Prima Casă".
"Va fi o perioadă de trei luni pentru a evita intrarea imediată în colaps, dar programul «Prima Casă» nu este un Moş Crăciun", a spus Boc, la B1 TV.
Băncile vor institui şi reînnoi, în favoarea statului, un drept de ipotecă de rangul I asupra locuinţelor contractate cu garanţia statului prin programul "Prima Casă", pe întreaga durată a contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a casei pe o perioadă de cinci ani.
"Asupra imobilelor achiziţionate în cadrul programului «Prima Casă», băncile instituie şi reînnoiesc în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, un drept de ipotecă de rangul I pe toată durata contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani", se arată în ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea programului, adoptată, miercuri, de Guvern.
Conform actului normativ, beneficiarii programului "Prima Casă" sunt persoane fizice care, la data intrării în vigoare a ordonanţei, nu deţn în comun sau individual, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită, și nici nu au în derulare un credit ipotecar. Ordonanţa a intrat în vigoare joi, 4 iunie.
Plafonul anual al garanţiilor care pot fi astfel emise, condiţiile de acordare a acestora şi de eligibilitate a băncilor şi a persoanelor fizice beneficiare ale programului, precum şi regulile de gestionare a garanţiilor vor fi stabilite prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile.
Executivul a anunţat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro.
Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp