Bogdan Huțucă susține inițiativa de a ridica un monument al Unirii Dobrogei cu România
Bogdan Huțucă susține inițiativa de a ridica un monument al Unirii Dobrogei cu RomâniaPoliticianul Bogdan Huțucă anunță faptul că susține proiectul de ridicare a unui monument al unirii Dobrogei cu România.
„Propunerea lansată astăzi de către președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în cadrul unui eveniment cultural, este mai mult decât necesară, pentru că monumentele reprezintă elemente de identitate, simboluri care unesc comunitățile.
#Dobrogea pare a fi văduvită de simboluri care vorbesc despre revenirea acestui teritoriu la patria mamă. Faptul că avem bulevardul Alexandru Lăpușneanul, însă nu avem niciun monument dedicat lui Carol I, I.C. Brătianu, Kogălniceanu sau reginei Maria, indică necesitatea reașezării unor simboluri care vorbesc despre unitatea, determinarea și curajul unei generații ambițioase.
Voi adresa și o interpelare ministrului culturii, pentru ca acesta să se implice și să vină în sprijinul autorităților județene în vederea realizării acestui obiectiv. Dobrogea ascunde o listă întreagă de povești care merită spuse mai departe publicului larg.
Deja în spațiul public au fost lansate subiecte captivante, atât de către unii bloggeri, cât și de către anumite ziare locale, deschizând, astfel, un capitol fascinant referitor la trecutul zonei noastre”, scrie Bogdan Huțucă, pe pagina sa de Facebook.
Opera de artă monumentală va fi realizată de sculptori renumiți care vor participa la tabere de creație organizate pe litoral.
Sursa foto: Facebook.com/ Bogdan Huţucă
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp