„Brat” - Cuvântul anului 2024 desemnat de Collins Dictionary
„Brat” - Cuvântul anului 2024 desemnat de Collins Dictionary
01 Nov, 2024 17:26
ZIUA de Constanta
510
Marime text
Collins Dictionary a desemnat „brat” drept cuvântul anului 2024, definindu-l ca o persoană „caracterizată printr-o atitudine încrezătoare, independentă și orientată spre plăceri”, relatează CNN.
„Mai mult decât un album de succes (n.r. referire la al șaselea album al artistei britanice Charli XCX lansat în iunie 2024), „brat” reprezintă un fenomen cultural care a rezonat cu publicul la nivel global, iar „vara brat” a devenit o estetică și un stil de viață”, a declarat editorul dicționarului din Marea Britanie, anunțând alegerea din acest an.
Dicționarul a recunoscut contribuția cântăreței Charli XCX în popularizarea termenului „brat”, care a devenit unul dintre cele mai discutate cuvinte din 2024.
Potrivit artistei, o „brat” este „o fată care este puțin haotică, îi place să se distreze și, uneori, spune lucruri necugetate”.
„Ea se simte autentică, dar poate trece și prin momente mai dificile. Totuși, se distrează, este sinceră și directă, un pic volatilă. Poate face alegeri neobișnuite. Dar asta e ceea ce înseamnă să fii o puștoaică. Ești o puștoaică. Asta este brat”, a explicat ea într-un videoclip pe TikTok.
Sursa: antena3.ro
Citește și:
Peste 3.000 de cuvinte noi, în dicţionarul normativ al limbii române. Când va putea fi cumpărat DOOM3
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii