Bucureștean care transporta pește fără acte legale, prins la Midia
Bucureștean care transporta pește fără acte legale, prins la Midia
16 Aug, 2019 10:20
ZIUA de Constanta
1755
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat, în zona de competență, un cetăţean român care transporta, cu o autotutilitară, peste 220 kilograme de pește, fără documente legale.
În data de 14.08.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Midia, acționând în baza unei informații, au oprit pentru control, la intersecția DN22A - DC 86, în județul Constanța, o autotutilitară înmatriculată în România, condusă de un cetățeanul român în vârstă de 56 de ani, domiciliat pe raza municipiului București.
În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul acesteia, 18 lăzi în care se afla cantitatea de 226 kilograme peşte, din specia caras și șalău, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii