Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:58 07 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

București Femeie găsită moartă în apartamentul său din Sectorul 4

ro

06 Apr, 2025 20:35 427 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

O femeie a fost găsită decedată în apartamentul său din Sectorul 4 al Capitalei, duminică, 6 aprilie 2025, după ce o rudă a alertat autoritățile, spunând că nu mai reușea să o contacteze de câteva zile, potrivit Antena 3 CNN.

Apelul a fost făcut duminică după-amiază, iar la fața locului, anchetatorii au stabilit că femeia fusese mortă de mai multe zile. Cadavrul a fost descoperit într-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc, fiind acoperit cu mai multe haine. În acest moment, poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.

Potriviti informațiilor Antena 3 CNN, femeia locuia împreună cu fiul ei. Vecinii spun că acesta din urmă ar avea probleme psihice și ar fi avut mai multe episoade violente în ultimii ani. Totuși, locatarii declară că nu au anticipat un asemenea deznodământ.

Ancheta în desfășurare nu exclude în acest moment niciuna dintre ipoteze. Este luată în calcul și varianta ca femeia să fi murit din cauze naturale, pe fondul unor boli preexistente, dar și varianta ca aceasta să fi fost ucisă. 

Totul va fi lămurit de expertizele pe care le vor face atât criminaliștii, cât și cei de la Serviciul de medicină legală, unde va fi transportat cadavrul.

Citește și:
Tragedie la Cluj-Napoca! O femeie a murit după ce a căzut de la etaj la un mall
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii