Bursierii de la tara vor inapoia banii daca nu promoveaza titularizarea
Bursierii de la tara vor inapoia banii daca nu promoveaza titularizareaCatedre cu de-a sila
S-a incercat atragerea tinerilor sa lucreze in scolile de la tara prin adoptarea unor masuri de acordare de burse * In acest an, Ministerul Educatiei si Cercetarii va acorda studentilor care, dupa absolvire, doresc sa se intoarca la sate, in localitatile de origine, 759 de burse a cate 1,5 milioane lei pe luna * Studentii bursieri vor fi obligati sa dea inapoi peste 72 de milioane de lei pe care i-au primit de-a lungul celor patru ani de studiu si daca nu mai doresc sa predea in localitatile de origine
Lipsa cadrelor didactice din zona rurala a fost intotdeauna o problema stringenta, mai ales ca aceasta afecteaza, in primul rand, copiii. De aceea s-a incercat atragerea tinerilor sa lucreze in scolile de la tara prin adoptarea unor masuri de acordare de burse, mai ales cele pentru continuarea studiilor. O astfel de masura prevede instituirea unor burse speciale pentru pregatirea educatorilor, invatatorilor si a institutorilor, la un liceu pedagogic sau colegiu acreditat din judet. In acest an, Ministerul Educatiei si Cercetarii va acorda studentilor care, dupa absolvire, doresc sa se intoarca la sate, in localitatile de origine, 759 de burse a cate 1,5 milioane lei pe luna. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca 45% din aceste burse vor fi pentru profilul de limbi straine, 20% - pentru profilul istorie-geografie, 12% - pentru limba romana. Ea a precizat ca astfel de burse vor fi acordate si pentru studenti din alte domenii de specializare: urbanism si cadastru, dezvoltare rurala si medicina veterinara. Aceste burse au fost acordate pentru prima oara in urma cu trei ani, insa, pana in acest moment, masura s-a dovedit inutila, pentru ca foarte putini tineri s-au aratat interesati sa beneficieze de o asemenea bursa. In urma unui studiu, s-a aratat ca in mediul rural sunt cele mai putine cadre didactice calificate, noua lege fiind necesara mai ales pentru faptul ca doar 1% din numarul absolventilor de universitati provin din mediul rural. In Constanta, situatia este aceeasi in ceea ce priveste numarul cadrelor didactice existente pe ansamblul intregului judet. Aceasta situatie se datoreaza, in primul rand, deciziei Ministerului Educatiei ca profesorii calificati care au obtinut note sub cinci la examenul de titularizare sa nu mai fie incadrati. Conform metodologiei, bursierul trebuie sa aiba domiciliul in raza comunei unde se afla institutia de invatamant la care va lucra dupa absolvire. Beneficiarul bursei va incheia un contract cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si cu universitatea la care isi continua studiile, pe o perioada de cinci ani de la absolvire. Cadrul didactic care a beneficiat de acest tip de bursa are obligatia ca, timp de cinci ani de la absolvire, sa lucreze in localitatea pentru care a fost scolarizat. Acesta nu are voie sa paraseasca postul inainte de expirarea contractului, in caz contrar el fiind obligat sa restituie valoarea actualizata a cheltuielilor si a penalizarilor suplimentare, care se stabilesc prin contract. Inspectorul scolar de la Serviciul Personal, Petrica Miu, a mentionat ca absolventii care au beneficiat de o astfel de bursa risca sa dea banii inapoi si in cazul in care obtin note mai mici de cinci la examenul de titularizare. "Secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar, Constantin Corega, ne-a explicat in cadrul unei sedinte ca, daca obtin note sub cinci la titularizare, si pierd astfel postul, bursierii vor fi obligati sa dea inapoi peste 72 de milioane de lei pe care i-au primit de-a lungul celor patru ani de studiu", a concluzionat inspectorul scolar Petrica Miu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp