Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:16 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Căderea din înalt a unui „zeu“. O zi de naştere fără lumina reflectoarelor Cetăţeanul Radu Mazăre, la ceas aniversar

ro

05 Jul, 2016 00:00 7538 Marime text
 

Astăzi împlineşte 48 de ani. Aproape o treime din  viaţă - 15 ani - şi-a petrecut-o în funcţia de primar al Constanţei, de unde vor mai trece mulţi ani până când i se vor şterge urmele „domniei“. Este vorba despre Radu Mazăre, cel de-al 54-lea primar al Constanţei, care astăzi îşi aniversează ziua de naştere.
 
Născut la Bucureşti, în zodia Racului, Radu Mazăre şi-a dedicat aproape toată viaţa afacerilor şi politicii, domenii în care a jonglat foarte abil, construindu-şi un imperiu afaceristic, ceea ce l-a propulsat, în 2008, într-un top „Adevărul“ al celor mai bogaţi români, pe locul 452 (la egalitate cu Nicuşor Constantinescu).

Copilăria şi adolescenţa


Elevul Mazăre Radu Ştefan a urmat cursurile secţiei de Matematică-fizică în cadrul Liceului nr. 4 din Bucureşti. Din 1991, viaţa juniorului Mazăre ia o turnură interesantă, ajungând la Constanţa pentru a studia Electromecanica la facultatea din cadrul Institutului de Marină Civilă din Constanța, unde îi cunoaşte pe Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky, de care a devenit aproape inseparabil în anii următori.
 
Imediat după Revoluţie - unde a participat activ în calitate de lider al Ligii Studenţilor -, în primele zile ale anului 1990, Mazăre pune bazele săptămânalului „Contrast”, unde ajunge redactor-șef. Din 1992, el fondează cotidianul constănțean „Telegraf”, unde ocupă aceeaşi funcţie, şi se asociază în holdingul Conpress.

Mugurii afacerilor de azi

În anul 1995, una dintre companiile unde Mazăre este acţionar preia controlul Soti Cable Neptun. Ca jurnalist, a avut un condei „apăsat“, ceea ce i-a adus, conform presei centrale, o condamnare în acelaşi an pentru calomnie și insultă, fiind însă graţiat de preşedintele României de la acea vreme, Ion Iliescu. Probabil încurajat, în anul 1996 Mazăre intră în lumea politicii, în calitate de deputat din partea Partidului Democrat. Un an mai târziu, reclamă dezamăgirea şi demisionează din partid, dar îşi termină mandatul ca independent. Consolidându-şi imaginea, tot ca independent candidează, în 2000, la funcţia de primar al Constanţei, unde câştigă încrederea a două treimi din electoratul constănţean. 

De la flăcăul independent, la unul dintre cei mai feroce lideri politici

Primul an de mandat a fost unul în care aproape toţi constănţenii s-au felicitat pentru votul dat în anul apocalipsei, întrucât Constanţa a început să se schimbe la faţă. Imaginea de independent a pălit după trei ani, când a preluat conducerea Organizaţiei PSD Constanţa. Anul 2004 l-a adus, din nou, pe Mazăre pe buletinele de vot, câştigând oraşul din primul scrutin. 2005 i-a adus însă lui Mazăre şi primul dosar la Anticorupţie.
 
Mult-trâmbiţatul Dosar al Retrocedărilor a luat naştere chiar la 1 decembrie 2005. Atunci au început veşnicele şicane dintre Mazăre şi autorităţi, acuzaţiile că i se fac dosare la comandă şi toată suita de opinii deja cunoscute. În acest dosar nu apare însă de unul singur, ci alături de Nicuşor Constantinescu, cel care câştigase Consiliul Judeţean în 2004, împreună cei doi consolidându-şi imaginea de lideri absoluţi în municipiul şi judeţul Constanţa. „Domnia“ lor va fi neîntreruptă în această formulă în următorul deceniu.
 

Justiţie în valuri

Undeva până în anul 2007, Mazăre a mai apărut într-un dosar în care era cercetat pentru corupţie, în urma unei sesizări a Poliţiei către DNA, şi care a fost „stins“.
 
În 2008, candidează şi câştigă, din nou, Primăria Constanţa. Tot începând cu acest an i se acutizează şi problemele din Justiţie, fiind implicat într-o serie de anchete DNA şi ANI. Cea din urmă instituţie îl găseşte pe acesta incompatibil, etichetă de care însă reuşeşte să se descotorosească destul de abil. În octombrie 2008, Mazăre este trimis în judecată în Dosarul Retrocedărilor, alături de alte 35 de persoane. Potrivit DNA, statul ar fi fost păgubit cu peste 100 de milioane de euro.

 
Anul 2009 l-a adus pe Mazăre pentru prima dată în vizorul ANI, care spunea că primarul de atunci a fost în stare de incompatibilitate, întrucât s-a retras din funcţia de administrator al Nisipuri SA la trei ani după ce a devenit edil-şef. Câteva luni mai târziu, Mazăre este din nou ochit de ANI, pentru modul în care ar fi acordat municipalitatea contracte către firma Soti Cable Neptun, în care a fost şi el, la un moment dat, implicat. Mazăre a scăpat însă de ambele dosare, definitiv, în 2010.
 
În 2014, Mazăre începe „vizitele“ la DNA. Mai întâi la Constanţa, unde chiar el declara că a fost audiat în trei noi dosare privind retrocedări de terenuri în care ar fi urmărit. Câteva săptămâni mai târziu, Mazăre anunţa că este cercetat penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție București, într-un alt dosar penal, cu privire la investițiile privind construirea cartierului de locuințe sociale Henri Coandă.
 
„Din februarie 2005 sunt fugărit. Au ridicat acte cu camioanele. Trăiesc cu această presiune. În România se vorbește la ureche cum nu s-a vorbit niciodată în țara noastră. Pe vremea lui Ceaușescu nu aveau mijloace atât de sofisticate. Sistemul care ne controlează e diabolic“, replica Mazăre atunci. După alte câteva săptămâni, Primăria, dar şi locuinţa lui Mazăre şi mai multe locaţii au fost „călcate“ de procurorii DNA în căutarea unor piste.
 
8 aprilie 2014 a fost prima zi în care Mazăre a făcut cunoştinţă cu Arestul Poliţiei Capitalei, fiind ridicat de procurori dintr-un restaurant din Bucureşti. După aproximativ două săptămâni de când a fost eliberat din arest, unde a stat 24 de ore, alte percheziţii au loc la Constanţa, care au avut, se pare, legătură cu dosarul fostului primar. În iunie, Mazăre este înştiinţat de DNA  cu privire la extinderea cercetărilor într-un dosar în care apăreau şi numele lui Radu Babuş şi al Sorinei-Gina Hortolmei-Moscu.

Aniversarea unui om „nepublic“

În 2015 încep să curgă dosarele la DNA ale lui Mazăre, culminând chiar cu arestarea edilului-şef, care şi-a petrecut Paştele de anul trecut în „beciul domnesc“. După ce iese din arest, Mazăre, suspendat din funcţie de către prefect pe perioada arestului, anunţă că demisionează. După aproape 15 ani, Constanţa ieşea de sub „tutela“ lui Mazăre. Fostul primar a rămas însă cu o „moştenire“ după cei 15 ani: patru dosare la DNA.

 
Radu Mazăre rămâne în istoria recentă drept cel mai excentric primar de municipiu şi unul dintre greii politicii mioritice. La două decenii de când a gustat din politică, Mazăre îşi celebrează astăzi, pentru al doilea an consecutiv, ziua de naştere în absenţa luminilor camerelor de filmat sau a reflectoarelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii