Cadouri de Paşti pentru vârstnicii din Albeşti
Cadouri de Paşti pentru vârstnicii din AlbeştiPotrivit primarului comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, bătrânii cu venituri mici şi cei fără venituri vor primi câte un pui, un litru de ulei, câte un kilogram de zahăr şi de făină, o sticlă de vin şi o felicitare. „Încercăm să venim astfel în sprijinul persoanelor care nu au venituri sau care au venituri foarte mici, pentru a se bucura cum se cuvine de sfânta sărbătoare care se apropie", ne-a declarat primarul Moldovan. Edilul a precizat că distribuirea pungilor cu alimente a început încă de ieri, când angajaţii primăriei de la departamentul de asistenţă socială şi viceprimarul comunei s-au deplasat la domiciliul persoanelor pe care le au în evidenţă.
O prioritate pentru administraţia locală a comunei Albeşti, reprezentată de Gheorghe Moldovan, este şi înălţarea bisericii din localitate, ce va purta hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. „Vom face demersuri pentru a găsi fondurile necesare construirii acestui aşezământ foarte important pentru comunitatea noastră, cu atât mai mult cu cât în localitate nu există o biserică. Am primit într-o primă tranşă trei miliarde de lei vechi, însă ne mai sunt necesare încă opt pentru finalizarea lăcaşului de cult", a precizat edilul.
Un obiectiv important pentru administraţia locală din Albeşti îl constituie şi asfaltarea drumurilor. Primarul Gheorghe Moldovan ne-a declarat că aşteaptă emiterea hotărârii de Guvern pentru a vedea ce drumuri vor putea fi reabilitate pe teritoriul comunei pe care o reprezintă. Reamintim că primăria a depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în baza Programului privind reabilitarea şi modernizarea a 10.000 km de drumuri de interes local şi judeţean, un proiect privind asfaltarea de drumuri în lungime totală de 39 de kilometri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp