Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

ro

22 Apr, 2024 10:34 604 Marime text






 
  • Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța pentru organizarea unor cursuri introductive și ateliere de lucru pe teme de educație juridică și administrativă în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Constanța.

În baza acestui protocol, cadrele didactice și de cercetare ale Facultății de Drept și Științe Administrative (FDSA) vor susține prelegeri și sesiuni interactive de învățare pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal, oferindu-le acestora materiale educaționale adaptate diferitelor grupe de vârstă.

Printre temele care vor fi abordate în cadrul programului de educație juridică se numără  deosebirile dintre drepturi și îndatoriri, dreptate și justiție, putere și autoritate. Totodată, prelegerile vor aborda probleme de interes pentru adolescenți, în special prin prisma implicațiilor juridice ale acestora - dreptul la un mediu sănătos, consumul de substanțe interzise, fenomenul violenței în familie, școală și mediul virtual. De asemenea, cursurile vor include informații despre liberul acces la justiție, formularea unei cereri de chemare în judecată sau rolul executării silite în sistemul nostru de drept.

Programul de educație administrativă cuprinde dezbateri privind „orașul ideal”, rolul administrației publice în sistemul educațional, participarea civică la luarea deciziilor, transparența în administrația publică sau digitalizarea serviciilor publice. De asemenea, elevii vor putea participa la o simulare a consiliului local, în care vor dezbate și vota propuneri de politici publice pentru îmbunătățirea comunității lor.

„Modulele de predare se vor desfășura lunar, pe parcursul unui an școlar, iar lecțiile sunt proiectate să dezvolte gândirea critică, să stimuleze implicarea în luarea deciziilor și să formeze atitudini responsabile atât sub aspect civic, cât și juridic. La finalul acestor activități, elevii vor stăpâni noțiuni elementare specifice dreptului și administrației publice, aplicându-le în alegerea unei conduite conforme normelor sociale și juridice. Sunt sigur că întâlnirile dintre elevi și cadrele noastre didactice vor fi deosebit de interesante, iar actualii elevi vor deveni cetățeni informați, responsabili și activi într-o societate democratică”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

 
Citește și
Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii