Calendar-Ortodox 14 iulie - pomenirea Sfântului Apostol Achila

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Achila.

În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca (18 octombrie) a scris laude pentru Sfântul Achila, pentru ca, fiind acesta ucenic si gazda al fericitului Pavel (29 iunie), a fost învatat de acesta dumnezeiestile învataturi. Pentru aceasta si scuipând ratacirea lui Veliar, si facându-se preot si mucenic al patimilor Domnului, a luat de la Dânsul cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iust.

Acesta era din Roma, fiind ostas sub Claudiu tribunul. Odata, întorcându-se de la razboiul împotriva barbarilor, a vazut o cruce în chip de cristal, iar din cruce a iesit un glas, care l-a învatat taina dreptei credinte. Pentru aceasta mergând la Roma, si-a împartit averea sa la saraci si se bucura ca a dobândit credinta în Hristos. Dupa ce i s-a descoperit tribunului Claudiu ca sfântul a crezut în Hristos, acela l-a sfatuit ca sa aiba mila de tineretile sale si sa se lepede de credinta în Hristos. Si de vreme ce n-a putut a-l pleca, pentru aceasta l-a trimis cu scrisoare la ighemonul Magnentie, care l-a chinuit în mod cumplit, în timpul carora si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorului de minuni Onisim.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Achila si Ilarie, care împroscati cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel Nou, caruia taindu-i-se picioarele s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iraclie, care, fiind batut cu ciomege, s-a savârsit.


Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.

Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicându-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina  pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blândetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapâneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrâns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intâlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfântulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfânt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare incât Nicolae se hotarâ sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai intâi in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, atât in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crâcneasca, precum si in sârguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facând carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani când, Sfântul Macarie din Corint, in vizita la Sfântul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tânarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfântul  Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfânta activitate a mintii îndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arzând de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarâra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea  (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfântul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea  mintii.  In vârsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavând ca sursa de inspiratie decât comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea ("nous") de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau "rugaciunea inimii"), la "placerile" spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfântul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, când nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum când spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte decât pentru a râde de incercarile lor neputincioase.


Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfântului Teonas la Kapsala.  Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfântul Munte, Sfântul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi atât de profunde despre contemplatie, Sfântul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu sânt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavârsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfântului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamânii, canoanele inchinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfântul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfântul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pâna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfântul isihast, care introduse o invatatura fara cusur  despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul  sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise  si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Cârma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate  cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati  in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un  comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor.  Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la  Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

A sfantului Nicodim Aghioritul scrieri:

• Cuvant pentru cei ce nazuiesc sa faca Teologie
• Deasa imparatsire cu Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine
• Cuvânt despre Intruparea Domnului
• In mrejele vrajitorilor
• Razboiul nevazut
• Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol preluat de pe calendar-ortodox.ro