Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:57 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calendar-Ortodox 14 septembrie - pomenirea Sfintei Mucenite Tecla

ro

24 Sep, 2023 08:10 906 Marime text
Sursa foto: calendar-ortodox.roÎn aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel. Iar dupa aceea mergând la Antiohia, a fost data la fiare salbatice de Alexandru, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singuratate într-un munte, ce se zice vechea Selevchie si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Coprie.

Acest sfânt parinte s-a nascut în gunoi lânga Mânastirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmarita de agareni, cu alti multi crestini care fugeau catre Sfântul Teodosie ca sa scape. Dupa ce s-au dus pagâni, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat calugarii pe copilul ce se nascuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi) si a fost hranit cu laptele unei capre, care pastea în câmp împreuna cu celelalte. Iar când stia vremea ca trebuie sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si iar se întorcea la turma. Daca s-a facut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, si s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Caci pazind curatia sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele salbatice. Asa, într-una din zile, aflând un urs în gradina mâncând laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara. Si poruncindu-i, cu ruga marelui (Teodosie), n-a mai cutezat ursul altadata sa mai intre în gradina. Si în munte suindu-se cu un magar la lemne, si aducând lemnele iarasi a venit un urs, si a apucat magarul sa-l vatame.

Dar sfântul a prins pe urs, si a pus lemnele pe el zicându-i: "Nu te voi lasa, ca acum trebuie sa faci tu slujba magarului pâna se va tamadui". Si prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul si cara lemne. Acest sfânt servind la bucatarie, când undea caldarea de se varsau bucatele, negasind la îndemâna lingura cea obisnuita, îsi baga mâna goala în caldare de potolea undele si nu se vatama.

Ajungând el la nouazeci de ani, stralucea între parintii aceia ca soarele, împodobit fiind cu preotia si cu tot felul de virtuti. Si stând într-un loc ascuns îsi tindea rugaciunile catre Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, si venea împreuna cu dânsul si cânta. Si mai pe urma zise catre dânsul: "Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale; vino catre noi la locul care-ti este gatit". Si daca auzi aceasta minunatul, peste putine zile se îmbolnavi si sarutând pe sfintii parinti, se duse cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Siluan Athonitul.

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.


Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.

Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, "cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând" (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: "Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui", pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul "dintru tot neamul ce este sub cer" (FA 2, 5) "la cunostinta adevarului" (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat "blând si smerit cu inima" (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.


Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii