Calendar ortodox, 15 martie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi
Calendar ortodox, 15 martie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi
15 Mar, 2024 08:09
ZIUA de Constanta
1687
Marime text
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Agapie şi a celor şapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru şi doi Dionisie.
Aceşti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (244-311). Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt. Legându-şi cu toţii laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creştini. Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă nici cu ameninţări şi nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba.
Acesta a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea şi slujind în tot timpul marelui apostol, de către care a şi fost hirotonit episcop în ţara britanilor, unde trăiau nişte oameni sălbatici şi cruzi. Şi cu toate că aceştia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin pieţe, el a izbutit să aducă pe mulţi dintre ei la Hristos. Şi după ce a întemeiat multe biserici în care a aşezat preoţi şi diaconi, s-a săvârşit din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nicandru, cel din Egipt.
Sfântul Nicandru a trăit şi el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie şi legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaştelor mucenicilor, pe care cu cucernicie şi cu cinste le aşeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămăşitele unor mucenici aruncate astfel şi fără nici o grijă, venind în timpul nopţii şi adunându-le le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Manuil Criteanul (Manuel Cretanul) care a mărturisit în Hios, la anul 1792, şi care, de sabie fiind tăiat, s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii