Calendar-Ortodox 19 iulie - pomenirea Preacuvioasei Macrina

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.

Sora a sfântilui Vasile cel Mare (praznuit la 1 ianuarie) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la 24 septembrie). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la 17 noiembrie) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persercutii.

Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Die, facatorul de minuni.

Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioşi în Antiohia - Siria, spre sfârşitul sec. al IV-lea. Încă din tinereţe s-a remarcat prin felul său de viaţă. Obişnuia să mănânce puţin şi nu în fiecare zi, stăpânindu-şi trupul prin privegheri şi neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoinţe, Sf. Die a ajuns la despătimire şi a primit de la Domnul darul facerii de minuni.

În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune şi i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol şi să-I slujească Lui şi poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele oraşului, ducând război cu vrăjmaşul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească şi a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar şi după moartea lui.

Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi şi cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputinţele sufleteşti şi trupeşti. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea şi tot ce primea dădea săracilor, nevoiaşilor şi celor bolnavi.

Chiar şi împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoţit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcţiei. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulţi fraţi întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viaţă un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.


Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Şi-a luat rămas bun de la fraţi, a primit Sfintele Taine şi a rămas nemişcat în patul său ca şi când ar fi murit. Sfinţia Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viaţă. Foarte mult s-au bucurat fraţii la auzul acestor cuvinte.

Astfel, după încă 15 ani de viaţă, în care a păvăţuit, a vindecat şi a odihnit pe cei nevoiaşi şi neputincioşi, i-a fost anunţată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoţească apărut în altarul bisericii. Mulţumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morţii, Sf. Die s-a săvârşit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru împreuna-sihastri, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.


Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi. 

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţa, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare. "Viaţa Sf. Teodor al Edessei" a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

Tot în aceasta zi, aflarea moastelor sfântului Serafim de Sarov.

Moastele sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane si familia regala a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusa in mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro