Calendar ortodox 6 noiembrie - pomenirea Sf. Părintelui Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, mărturisitorul

Marele mărturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar și scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, și diacon al aceleiași biserici. Pe acesta ortodocșii creștini, după moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului.

Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun și a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind și el scos din scaunul sau de același Constantie.

Deci cu cărțile împaratului Constans și a lui Iuliu Papa, și-au luat amândoi scaunele, dar după sfaturile arienilor au fost scoși din nou de Constantie. Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie că de nu vor fi repuși în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci și-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul puțin timp, căci după moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Și fiind închis unde era locașul de făceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Tot în această zi, pomenirea pulberei ce a căzut cu dumnezeiască iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

În anul al optsprezecelea al împaratiei lui Leon cel Mare, care se numea și Marcel, în șase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiază, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obișnuită întunecare a norilor prefacându-se în roșeață, se părea că are să arda toată lumea. Atâta a înspaimântat pe toți oamenii, încât numai privind cerul, toți socoteau că, de vă cădea ploaie din acest fel de nori înrositi, negreșit ploaia aceea vă fi foc și para, care are să ardă ca ploaia de foc care a căzut și a ars Sodoma. Așadar pentru așteptarea aceasta cu îndoiala, toți creștinii năzuiau la sfintele biserici și se rugau lui Dumnezeu cu rugăciune și cu plângere.

Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunătatea Să, a poruncit norilor și au plouat o ploaie neobișnuită și străină, care pricinuia frica între cei păcătoși. Căci începând ploaie de cu seară, a ținut pâna la miezul nopții. Iar ploaia ce cădea era o pulbere neagră, și ardea foarte, asemenea cu cenușă din cuptorul cel cu foc.

Și atât de multa a căzut, încât s-a aflat pe deasupra pamântului și peste cărămizile caselor mai groasa de o palma bărbătească. Și a ars și a pârjolit toate ierburile pamântului și sadurile și copacii. Era înca și foarte greu de spălat. Însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât și păcatul cel greu de spălat. Căci după aceasta, au căzut multe și cumplite ploi în multe zile, și abia au putut spală pulberea aceea. Aceasta a fost pilda.

Că, adică, păcatul se afla în noi că o pulbere înfocata și neagra ce manânca că focul sadurile bunătăților. Pentru aceasta avem trebuință, că de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin și amărăciunea sufletului, că să spălam prin aceasta cenușă cea arzătoare a răutății, și să adăpam pamântul cel bun al mintii noastre și să-l facem roditor de fapte bune.


Și așa să scăpam de chinul gheenei, care arde sufletele și trupurile noastre, și să dobândim împaratia cerurilor. 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se afla în ostrovul Siciliei. Și când era de optsprezece ani, cu sârguinta mergea des pe la sfintele biserici. Și nu numai asculta dumnezeieștile cuvinte cu trezvire, ci și le împlinea. Dar fiindcă părinții lui au voit să-l căsătorească, el a fugit noaptea și s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreuna cu fiarele. Și stăruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiasca cercetare prin înger.

Deci mergând la o mânastire, s-a îmbracat cu îngereasca schima a monahilor; și de atunci și în urma, ducea viață mai aspra. Pentru că timp de optsprezece luni tot a treia zi și a patra zi mânca numai pâine și bea numai apa, fară să dea odihna trupului. Și de acolo ieșind, s-a dus împreuna cu un monah la muntele Etna și acolo avea hrana buruienile muntelui. Dormea puțin, avea numai o haina și fară încaltaminte, punându-și hotar și canon să nu iasă din chilia să daca nu citise mai întâi toată psaltirea.


Apoi citea ceasul al treilea, și după acestea își lua lucrul sau și lucra pâna la al șaselea ceas; și abia după ceasul al șaselea se îngrijea de hrana putina ce mânca. Asemenea și pentru cealaltă slujba. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul să ia prea mare har de la Dumnezeu, și să dezlege cuvintele cele neîntelese ale dumnezeieștilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: "De unde știe acesta carte neînvatând?" După acestea s-a dus la un alt loc, povățuit de dumnezeiasca descoperire. Și acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grija.

După aceea mergând la Vizantia, și după ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, și a descoperit părinților de acolo cugetările sale, s-a întors și s-a dus la Corintul Peloponesului.

Acolo, locuind într-un sat că la șapte luni, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se făcuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a savârsit.

Sursă text: www.calendar-ortofox.ro