Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 16 mai

ro

16 May, 2023 09:14 1361 Marime text
sursa foto: calendar-ortodox.roÎn această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfinţitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintele nostru Alexandru arhiepiscopul Ierusalimului, şi a sfinţilor mucenici Avda şi Avdiis episcopii, şaisprezece preoţi, nouă diaconi, şase călugări şi şapte fecioare.

Aceştia mărturisind pe Hristos şi propovăduind în Persia, au fost prinşi şi duşi la domnitor; şi neplecându-se ei a cinsti dogma persienească, ci mărturisind pe Hristos şi felurite chinuri suferind, la sfârşit li s-au tăiat capetele cu sabia şi au primit cununile muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Isaachie, Simeon şi Vahtisoiu, care prin foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor din Mânăstirea sfântului Sava, părinţi ucişi de către Vlemini.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic PapilIn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Petru cel din Vlaherna, care cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.


Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicolae patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufimia, aproape de limanul Neoriei, de la sfânta Dinamis.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nicolae cel din Mezov, care a mărturisit în Tricala, la anul 1619 şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii