Calendar-Ortodox Sărbători mari pentru creștini ortodocși astăzi 24 iunie

 Sfânta Treime

Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez şi la alte slujbe.

În Simbolul credinţei, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”

În formularea acestei învăţături, Sfinţii Părinţi au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.

În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7).

La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.

În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).


Învăţătura despre Sfânta Treime era propovăduită şi de către Sfinţii Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Aceştia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.

În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiţie, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile greacă şi română).

Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi.


În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de "Apostol al daco-romanilor".

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro și basilica.ro