Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calificaţi prin proiectul „Vreau să fiu cel mai bun!” (galerie foto)

ro

12 Dec, 2013 00:00 2097 Marime text
Fundaţia „Ing. Nejloveanu Niculae - Maestru în Artă Culinară”, în calitate de beneficiar, şi SC Compania de Investiţii pentru Turism SRL, în calitate de partener au organizat, ieri, conferinţa de închidere a proiectului „Vreau să fiu cel mai bun!”. Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul a avut drept obiectiv creşterea nivelului de calificare şi a competitivităţii profesionale pe piaţa muncii a 170 de angajaţi, în vederea obţinerii calificărilor dorite de aceştia în domeniul turismului.

Astfel, în cadrul acestui proiect, angajaţii au fost calificaţi gratuit în meseria de bucătar, în cea de ospătar, cea de cameristă, precum şi în cele de tehnician în turism şi agent de turism - ghid. Potrivit declaraţiilor lui Niculae Nejloveanu, derularea acestui proiect reprezintă „o realizare pentru îmbunătăţirea serviciilor în turism şi în gastronomie”. Nejloveanu nu a ascuns faptul că, de când fundaţia sa derulează acest proiect, a întâmpinat probleme financiare atât în ce priveşte rambursarea banilor, cât şi în ce priveşte distribuţia lor către cursanţi. Fapt pentru care a fost nevoit să contracteze un credit bancar de la o bancă privată, niciuna dintre băncile de stat neacceptând solicitarea sa.
Nu mai puţin important, conform precizărilor lui Nejloveanu, cursanţii care au fost implicaţi în acest proiect au fost deja trecuţi pe funcţiile pentru care s-au calificat. „Am pus un accent deosebit pe pregătirea cameristelor, dar şi a ospătarilor şi a bucătarilor. Un profesionist aduce avantaje economice şi calitative”, a conchis Niculae Nejloveanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii