Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calipso Residences și-a diminuat capitalul social. Ce modificări au fost făcute în firmă

ro

20 Jul, 2020 00:00 1751 Marime text
  • Diminuarea capitalului social al firmei s-a făcut cu valoarea imobilului de 8.480.150 de lei, fiind vorba despre un teren de 5.000 mp, situat în Constanța.
  • Imobilul ce fusese adus ca aport la capitalul social a fost dobândit de către Societatea Basconlux Chișinău Filiala Constanța.
  • În 2019, profitul net al Calipso Residences a fost 926.738 de lei.
În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea nr. 1 din 3 iunie 2020 a Adunării Generale a Acționarilor SC Calipso Residences SRL. Potrivit actului citat, capitalul social al firmei a fost diminuat cu suma de peste 8,48 milioane de lei.

Cei doi acționari ai Calipso Residences SRL, respectiv Basconlux SRL și Nicolae Madan, s-au întrunit în ședința din 3 iunie.
În urma discuțiilor, s-a decis diminuarea capitalului social al firmei „cu valoarea imobilului de 8.480.150,00 Ron adus ca aport în natură la capitalul social de către Societatea Basconlux Chișinău Filiala Constanța SRL, imobil compus din teren situat în intravilanul municipiului Constanța, str. Eliberării f.n. – Zona Autobaza 2 RATC, județul Constanța, în suprafață de 5.000 mp și construcția edificată pe acest teren, nefinalizată, identificat cu nr. cadastral 16593, înscris în Cartea Funciară nr. 42764 a municipiului Constanța“.

Terenul are următoarele vecinătăți: „la Nord teren Primăria Mun. Constanța; la Sud str. Eliberării; la Est strada propusă; la Vest Autobaza 2 RATC“. Potrivit sursei citate, imobilul este evaluat la suma de 8.480.150 de lei, conform Raportului de evaluare realizat în luna noiembrie 2009, „împreună cu toate drepturile care decurg din Autorizația de construire nr. 1951 eliberată la data de 12.10.2007 de către Primăria municipiului Constanța“.
 

Cum este distribuit capitalul

Se mai arată în hotărârea AGA faptul că imobilul adus ca aport la capitalul social a fost dobândit de către Societatea Basconlux Chișinău Filiala Constanța în baza contractului de vânzare-cumpărare din 2007.

În urma modificărilor aduse, capitalul social subscris și vărsat în sumă de 115.570 de lei, împărțit în 11.557 părți sociale a câte 10 lei fiecare, va fi distribuit astfel, se mai arată în decizia acționarilor: Nicolae Madan va deține 50,08%, iar societatea Basconlux va deține 49,92%.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, consultat la data de 19 iulie 2020, societatea Calipso Residences a fost înființată în 2009 și se ocupă cu „dezvoltare (promovare) imobiliară“.
Administrator este Nusret Yucetaș, născut în Turcia, mandatul său fiind valabil până în luna septembrie a acestui an.

În 2017, firma a avut 14 salariați, un profit net de 1.576.990 de lei și o cifră de afaceri netă de 5.594.983 de lei. În anul 2018, profitul net a fost 411.564 de lei, numărul salariaților a fost 12, iar cifra de afaceri netă a fost 1.328.099 de lei. În 2019, conform sursei citate, profitul net a fost 926.738 de lei, au fost 11 salariați, iar cifra netă de afaceri a fost 4.257.465 de lei.



Citește și:

Schimbări importante la Calipso Residences SRL
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii