Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călugării de la Dervent, asociaţia agricolă şi fondurile europene Taica Elefterie s-a lansat în afaceri cu binecuvântarea lui Teodosie

ro

18 Oct, 2010 01:50 9287 Marime text
cap_3.jpgAsociaţia agricolă păstorită de taicii de la Dervent a fost înfiinţată cu binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului

Elefterie_Manastirea_Dervent.jpgNici călugării nu mai sunt ce au fost. Deşi la îmbrăcarea veşmintelor monahale depun trei voturi (jurăminte), printre care şi cel al sărăciei, unii dintre ei uită se pare care le este misiunea şi se înconjoară de bunuri materiale, pe care, în unele cazuri, le şi deţin în proprietate.

Cel mai cunoscut caz de călugăr din judeţul Constanţa care s-a înconjurat de avuţii este ÎPS Teodosie, care a contribuit la clădirea unui adevărat complex turistic la Mănăstirea din Dorna Arini.

Exemplul său este urmat se pare şi de alţi slujitori ai Domnului, care fac abstracţie de votul sărăciei şi se lansează în afaceri. Este vorba despre călugărul Elefterie, pe numele său de mirean Ion Jipa. Părintele Elefterie este patronul societăţii comerciale Cereal Group SRL, care are ca obiect principal de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase", potrivit datelor oficiale furnizate de Registrul Comerţului (Recom). De la Recom mai aflăm că taica Elefterie, originar din Niculiţel, judeţul Tulcea, este administrator şi unic asociat al societăţii înfiinţate în 2004. În 2007, firma care are sediul social la Mănăstirea Dervent a obţinut un profit de 13.497 lei, în 2008 - 92.404 lei, iar în 2009 - 15.232 lei.

Călugării au accesat fonduri europene

Potrivit evidenţelor oficiale, asociaţia agricolă ce-şi are sediul la lăcaşul de închinăciune Dervent lucrează o suprafaţă de 43 ha, din care 20,575 ha deţinute în proprietate, iar restul în arendă. Din întreaga suprafaţă de teren lucrată de SC Cereal Group, 1,97 ha este livadă şi 1,5 ha păşune. Firma părintelui Elefterie a reuşit să obţină şi fonduri europene nerambursabile pe care le-a utilizat, conform declaraţiilor părintelui stareţ Andrei Tudor, pentru achiziţionarea unor utilaje pentru lucrat pământul. Concret, este vorba despre o combină, un tractor şi un disc.

Preotul Boc: „Votul sărăciei nu înseamnă să nu mai mănânci"

Pentru a afla şi punctul de vedere al Arhiepiscopiei Tomisului cu privire la afacerea ce se dezvoltă sub acoperământul Mănăstirii Dervent, l-am contactat pe purtătorul de cuvânt al instituţiei. Întrebat dacă înfiinţarea unei firme de către un monah nu încalcă votul sărăciei, preotul Alin Boc a precizat că „votul sărăciei nu înseamnă să nu mai mănânci". L-am întrebat pe reprezentantul Arhiepiscopiei dacă mai sunt şi alte mănăstiri din judeţ care lucrează pământ şi ne-a îndrumat către părintele Benedict Georgescu - responsabil cu mănăstirile. Acesta ne-a declarat că alte mănăstiri din judeţul Constanţa nu mai lucrează teren pentru că nu au. L-am contactat şi pe părintele Elefterie pentru a afla şi punctul său de vedere cu privire la afacerea pe care o păstoreşte. „Vorbiţi mai bine cu părintele stareţ despre aceste aspecte", ne-a spus părintele patron.

Stareţul Andrei: „Cultivarea terenului devenise dezavantajoasă"

Stareţul Mănăstirii Dervent, Andrei Tudor, ne-a declarat că firma Cereal Group „a fost înfiinţată pe numele părintelui Elefterie, tot din ascultare", motivând totodată că părintele, pe numele său laic Ion Jipa, este unul dintre cei mai vechi călugări, având o vechime de 19 ani în mănăstire. Părintele Andrei Tudor a precizat că firma a fost înfiinţată întrucât mănăstirea, făcând parte din categoria ONG-urilor, nu beneficia de subvenţii agricole, şi cultivarea pământului devenise dezavantajoasă. Terenul aflat în proprietatea societăţii provine din donaţii către mănăstire, restul terenului fiind dat în arendă de către proprietari, la firma lăcaşului de cult. Important de reţinut este că taicii de la Mănăstirea Dervent au avut aprobarea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, atunci când au intrat în afaceri. „Când am înfiinţat societatea, am cerut binecuvântare de la Preasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului", a precizat părintele stareţ, adăugând că părintele Elefterie nu are niciun interes particular în afacere şi că totul este pentru beneficiul mănăstirii. „Părintele Elefterie nu face nimic ieşit din ascultare", a întărit stareţul Andrei Tudor, evitând parcă discuţia despre votul sărăciei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • VanzatorulCuDuhul 16 Jan, 2011 00:38 ce idiotenii poti sa scri . care esti ? esti de pe acolo. dar de ce nu spui de surorile, si nu dupa trup, pe care le tine in manastire ? sau te aranjaza si pe tine ca pe el de la barba pana la sandale? ala e vanzator cu duhul si chiar de vinde e sarac cu duhul. nu a citit in viata lui o carte si a lins si el poala lui taica Teodosnicul de la facut asta vicar. un vacar care nu face decat sa se miste in stanga si in dreapta. nici sa faca o slujba nu se pricepe, dar e santierist. nu mai lauda acest nespalat, are dreptate virgil. e numai cu ochii dupa femei cu bani si nu are niciun Dumnezeu. cred ca nu l-ai auzit niciodata latrand. sau a latrat si la tine de ai scris bazaconiile astea. halal de biserica! s-a umplut de jegosi, taranoi ce nu su ce sa puna pe masa, afemeiati si afaceristi. ma faci sa rad cand spui de prostul ala de staret andrei ca e vazatori cu duhul.
  • nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul 13 Dec, 2010 20:23 Poate ar trebui sa mentionati si ca Sf. Manastire Dervent se implica puternic in viata pelerinilor. Ca are cabinet stomatologic pentru satenii din imprejurimi si pentru pelerini. Ca masa este gratuita. Ca poti sta acolo mai multe zile (si pana intr-o saptamana) fara sa platesti. Ca sunt locuri de munca pentru satenii din imprejurimi. Munca agricola de la Dervent are rolul de a sustine acestea. Monahismul ortodox se intinde de la departarea completa de lume (sihastria) pana la implicarea puternica in lume prin spitale si misionarism. Si in toate se practica votul saraciei. Dar daca nu intelegeti spiritul acestui lucru nu veti intelege nici nici ce inseamna "ora et labora". Iar saracie inseamna mai ales saracie cu duhul adica smerenie (nu prostie asa cum ar crede autorul articolului), nelegare de cele materiale. In viziunea autorului articolului nici nu ar mai trebui sa existe pangar, iar calugarii sa moara de foame stand numai la mila vizitatorilor, iar vizitatorii sa nu fie serviti decat cu sfaturi si binecuvantari. Sfanta Manastire Dervent este ctitorita si crescuta si binecuvantata de Maica Domnului cu rolul de vindecare trupeasca si sufleteasca, cu rol de odihna a credinciosilor pelerini care vin acolo. Este ca un han aflat la intersectie de drumuri in care vin vizitatorii obositi, bolnavi si amarati de viata lumeasca sa gaseasca mangaiere. Dar fiecare ii vede pe ceilalti dupa cum e sufletul sau. Parintele staret este vazator cu duhul si vede sinceritatea sufletelor pelerinilor. Asa ca vei primi atentia cuviosiei sale in masura in care esti sincer in cautarile tale. Oare stie ante-scriitorul nostru cati ispititori au venit acolo? Se crede ca la manastire este odihna pentru calugari dar de fapt este multa lupta nevazuta cu patimile si ispititorii.
  • virgil 18 Oct, 2010 20:44 ia auzi, pai normal ca le trebuie bani, e singura manastire mixta si de taici si de maici. acolo vietuiesc de ani buni si maicute imbracate scump care sa le ofere taicilor cele necesare, daca votul saraciei nu, al castitatii nici atat, doar ascultarea a ramas, sa faca din ascultare afaceri, sa se ..una alta cu maicile....tot din ascultare, ca e normal sa traiasca si baieti, mai ales staretu ala jegos. am asteptat o ora sa vorbesca cu o pipita pentru ca sa imi dea si mie raspuns la o intrebare. pe mine m-a expediat intr-un minut, ca de nu aveam masina scumpa, nu eram VIP si nici nu zambeam frumos. pentru asta vor bani ca sa se distreze si sa isi vada de viata pe seama prostimii.
  • irina 18 Oct, 2010 10:19 deja ati depasit orice limita a bunului simt. Am inteles cu totii ca aveti un cui impotriva bisericii, dar oare chiar nu mai aveti alte subiecte? Daca vedeti un calugar in haine vechi cerand ajutor pentru manastire, ziceti ca e jegos si cersator. Daca aflati ca in manastire oamenii muncesc pentru a-si asigura traiul lor si al obstei, fac afaceri. Cine sa va mai inteleaga?!? In ceea ce ma priveste v-ati pierdut de mult credibilitatea. Nu mai incercati sa otraviti lumea cu prostiile acestea. Cei care cred, vor crede in continuare, iar cei care comenteaza pe la colturi nu-si vor depasi niciodata conditia.