Campania electorală se lasă cu intimidări la Ovidiu Un candidat al PP-DD, ameninţat să se retragă din alegeri
Campania electorală se lasă cu intimidări la Ovidiu:Un candidat al PP-DD, ameninţat să se retragă din alegeri


Reprezentanţii
PP-DD au transmis un comunicat de presă prin care anunţau că ieri dimineaţă, în
jurul orei 8.00, Darie Nelu, candidat la funcţia de consilier local al oraşului
Ovidiu din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu, a fost ameninţat în
faţa locuinţei personale de către Ion Gavrilă, zis şi „Babonete", simpatizant
al PNL. Potrivit documentului de presă, Ion Gavrilă l-a ameninţat pe candidatul
PP-DD spunându-i că „în cazul în care nu se retrage din cursa politică, nu o
să-i fie bine nici lui şi nici familiei sale". Precizăm că acest „Babonete" este
acelaşi cetăţean care l-a agresat fizic în sediul Poliţiei şi pe Dumitru Bocai,
actualul primar al oraşului Ovidiu, în urma incidentului şeful autorităţii
locale necesitând spitalizare.
Simpatizantul PNL s-a ales cu plângere penală
Dată fiind existenţa unor fapte precedente şi de teama unor alte posibile repercusiuni, Adam Ninulescu, candidat la Primăria Ovidiu din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu, a anunţat că nu-şi va mai lansa public candidaţii. Mai mult, Adam Niculescu a precizat că se gândeşte să contracteze serviciile unei firme de pază pentru a-şi lua măsuri de precauţie pe perioada campaniei electorale, atât el cât şi echipa lui simiţindu-se în nesiguranţă. De asemenea, fapta lui „Babonete" nu a scăpat „nesancţionată". Nelu Darie a depus o plângere pe numele lui Ion Gavrilă la Poliţia Locală şi aşteaptă soluţionarea acesteia. Candidatul PP-DD la Primăria Ovidiu, Adam Niculescu, susţine că simpatizantul PNL-ului de la Ovidiu a făcut presiuni asupra sa. Mai precis, simpatizantul PNL-ului, Ion Gavrilă, a încercat să-l convingă pe Adam Niculescu să se retragă din cursa pentru câştigarea Primăriei. „De trei ori a venit la mine să-mi spună să mă retrag, că-mi asigură ei (n.r. PNL-ul) un loc de consilier local şi mă vor susţine pentru câştigarea Primăriei în campania următoare", a declarat Adam Niculescu. Candidatul PP-DD la Primăria Ovidiu a precizat că l-a văzut în repetate rânduri pe Ion Gavrilă alături de staff-ul de campanie al PNL, însă nu ştie dacă acesta este membru de partid sau simplu simpatizant.
„Ceea ce se întâmplă la Ovidiu este o diversiune"
Contactat telefonic, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PP-DD, Gheorghe Slabu, a afirmat că incidentul petrecut la Ovidiu este o „diversiune". „Au văzut că băiatul nostru stă bine în sondaje. Noi, spre deosebire de ei, suntem paşnici, avem o campanie curată. Pe această cale, le recomand celor care nu au loc de noi să-şi vadă de treabă", a declarat Gheorghe Slabu.
Hanganu: „Ion Gavrilă este, probabil, un cetăţean"
Ciprian Hanganu, candidat din partea PNL la Primăria Ovidiu susţine că Ion Gavrilă „este, probabil, un cetăţean". „Eu nu l-am văzut alături de staff-ul de campanie", a mai declarat Ciprian Hanganu. Întrebat cum apreciază faptul că acţiunea electorală a PNL de la Ovidiu aduce prejudicii contracandidaţilor, Ciprian Hanganu a menţionat că refuză să răspundă la o astfel de întrebare. „Eu nu comentez poveştile beletristice de campanie care nu au nicio legătură cu realitatea. Dacă vreţi, putem discuta despre cetăţeni, despre Ovidiu şi despre proiectele de campanie ale PNL", a afirmat Hanganu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp