Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 03 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, lansată de MAI

ro

03 Sep, 2024 14:39 148 Marime text
Ministerul Afacerilor Interne


Ieri, 2 septembrie 2024, a fost lansată campania realizată de Poliția Română cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, intitulată „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, destinată conștientizării minorilor asupra faptului că pasivitatea în fața agresiunilor și infracțiunilor însemnă încurajarea acestui fenomen.
 
Elevii și părinții acestora sunt principalii parteneri ai Ministerului Afacerilor Interne în obținerea unui climat de siguranță crescută în școli și în afara acestora și, în general, pentru copii și tineri.

Reprezentanții Federației Naționale a Părinților și ai Consiliului Național al Elevilor au răspuns parteneriatului propus de MAI în scopul eficientizării activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale comise de minori sau îndreptate împotriva minorilor.
 

„Este clar că nivelul de siguranță în școli, pe străzi, în general în societate nu poate crește decât printr-o cooperare între instituțiile statului și cetățeni, structurați în formele de societate civilă, alte instituții de drept privat și așa mai departe. Prin urmare, nici dacă vorbim de trafic de droguri, nici de ființe umane, nici de alte tipuri de criminalitate, noi, ca societate nu ne putem atinge obiectivul dacă nu conjugăm efortul instituțiilor statului. Aici vorbim de Ministerul Afacerilor Interne cu efortul școlii, al părinților, al elevilor și de aceea mă bucură că avem aici și structuri al Ministerului Afacerilor Interne reprezentate la vârf după cum vedeți, la nivelul conducerii ministerului, ministru, secretar de stat dar și șefi de arme. Însă avem prezenți, și mă bucură acest lucru, și reprezentanți ai școlilor, și reprezentanți ai elevilor și înțeleg că sunt și reprezentanți ai părinților.”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Eugen Ilea, Federația Națională a Părinților:

„ Federația Națională a Părinților PROEDU s-a implicat, am avut acțiuni, avem în continuare și motivația pentru care ne-am implicat a fost pentru că… vorbea cel de la Consiliul Național Elevilor de informarea părinților….informări au fost făcute în ani de ani, an de an, atâtea entități au făcut informări. Se pare că mentalitatea aceea ”mie nu mi se întâmplă” încă n-a dispărut la nivelul mentalității părinților și ăsta este motivul pentru care ne-am dori să schimbăm această mentalitate.
Am avut copii care au spus că nu au stat de vorbă cu părinții nici măcar o dată pe săptămână. Iată aici ruptura. Și atunci trebuie să mergem mai întâi la familie și pe urmă să facem toate celelalte acțiuni. Și mă bucur că în sfârșit autoritățile au ajuns la concluzia că trebuie să fim cu toții, împreună să facem lucrurile acestea. ”


„E sincer o bucurie să observăm pe ecranul din față un logo realizat de elevi. Este acolo jos Siguranța Școlară, este un logo realizat de elevi, făcut de niște elevi de la o școală gimnazială. Este o bucurie. Am fost chiar în juriu când s-a jurizat acest logo. Este o bucurie să vedem că elevii sunt implicați în ceea ce practic este o campanie pentru ei.

Vorbim tot mai mult de siguranță, de ce înseamnă combaterea traficului, doar că ne axăm foarte mult pe tineri, dar aș vrea să atrag un pic atenția cu un anumit lucru. Ar trebui să ne axăm un pic mai mult și pe informarea părinților, mai ales în ceea ce privește traficul de substanțe, pentru că în momentul în care un tânăr devine consumator, părintele nu știe la ce este expus tânărul. Ar trebui să ne uităm și în zona de informare asupra părinților, un părinte să știe exact ce are de făcut în acea situație.

Într-adevăr, în momentul de față, ceea ce se întâmplă, faptul că noi suntem aici prezenți, faptul că în fiecare județ vedem că Ministerul Afacerilor Interne, dar mai ales Poliția, este partener al Consiliului Elevilor, este un lucru îmbucurător pentru noi. Este o dovadă clară că Poliția Română este preocupată de vocea elevilor și cu această ocazie dorim să vă mulțumim pentru acest lucru și să salutăm în continuare acest proiect și aceste inițiative care arată, încă o dată, că suntem pe drumul cel bun.”, a spus și Irimia Teodor, Consiliul Național al Elevilor.
 
 
Citește și
Secretarul de stat al MAI, Bogdan Despescu despre deschiderea anului școlar 2024-2025 - „Siguranța copiilor nu este negociabilă”
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii