Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie de donare de sânge la sediul Ministerului Finanţelor. Ce primesc donatorii

ro

16 Jul, 2023 13:59 1195 Marime text
Ministerul Finanţelor anunţă startul celei de-a doua ediţii a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă. 

Iată comunicatul de presă transmis, duminică, de Ministerul Finanţelor: 

Pentru că a mai rămas doar o zi până dăm startul celei de a doua ediții speciale a Programului FIDELIS din 2023, ne-am făcut lista să vedem dacă avem tot ce ne trebuie:

-cea mai mare dobândă pentru donatori?
-prag de subscriere de zece ori mai mic? 
-centru de donare chiar aici, în minister?

N-aveam, dar am apelat la Centrul de Transfuzie Sanguină București, așa că îl putem și pe acesta.

Așadar, persoanele care doresc sã doneze sânge sunt așteptate la sediul nostru din Bulevardul Libertãții, nr.16, în perioada 18- 20 iulie, între orele 8:00 - 13:30.

Știm că uneori ne e cam frică de ace, dar gândiți-vă la impactul pozitiv pe care-l putem avea. Poate chiar salvăm o viață!


Nu-i nimic complicat în proces. Iar oamenii de aici sunt foarte prietenoși și vă vor explica totul în detaliu.

Iar la final pleci cu dobândă de 7,3% în loc de 6,3%, poți să scoți banii oricând, nu ți se percep nici impozit și nici comisioane.

Vino și tu alături de noi. Fii donator. Fii investitor!, mai transmite sursa citată. 


Citește și: 

Asociația motocicliștilor Dark Knights a început o nouă campanie de donare de sânge. Iată beneficiile donatorilor (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii