Campanie de prevenire în rândul elevilor din cadrul școlilor gimnaziale nr. 6 și nr. 8, dar și în parcul Tăbăcăriei, din municipiul Constanța (GALERIE FOTO)
Campanie de prevenire în rândul elevilor din cadrul școlilor gimnaziale nr. 6 și nr. 8, dar și în parcul
25 May, 2022 17:38
ZIUA de Constanta
1126
Marime text
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța au desfășurat, astăzi, activități de informare, în rândul elevilor din cadrul școlilor gimnaziale nr. 6 și nr. 8, dar și în parcul Tăbăcăriei, din municipiul Constanța, pentru conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă de acasă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, scopul acestor întâlniri este de a-i informa pe profesori, dar și pe părinţi, în legătură cu măsurile pe care le pot lua pentru a-i proteja pe copii de situațiile nefericite în care aceștia se pot rătăci.
Polițiștii au discutat cu cadrele didactice despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copiii și a unei bune comunicări, pentru rezolvarea divergențelor și problemelor specifice vârstei lor.
Printre cauzele generale care duc la înregistrarea disparițiilor, se numără:
- lipsa de atenție sau de interes/neglijare față de nevoile copilului aflat în dezvoltare, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați;
-lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri şi interesul pentru studiu arătat de copii;
- rigiditatea regulilor de conviețuire, lipsa de comunicare în familie sau în central de ocrotire, modele de comportament disfuncționale receptate, lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei.

„Reamintim că, în România, funcționează numărul unic european pentru semnalarea copiilor dispăruți – 116.000, gestionat de Asociația Telefonul Copilului, care, alături de alte 31 de organizații europene, reprezintă Federația Europeană pentru copiii dispăruți și exploatați sexual Missing Children Europe“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii