Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:41 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie internațională de prevenire a violenței bazate pe gen

ro

25 Nov, 2019 10:53 2028 Marime text
Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

Începând cu 25 noiembrie 2019 - Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliției din cadrul Departamentului Amenințări Transnaționale al OSCE lansează o campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria și România, ce se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.

Campania constituie ultima fază a proiectului Strategii și Practici Eficiente de Justiție Penală pentru Combaterea Violenței de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei țări. Activitățile vizează atât polițiștii, cât și publicul, inclusiv victimele și făptuitorii.

„Este important să ne dăm seama că niciun lanț nu este mai puternic decât veriga sa cea mai slabă. Lupta împotriva violenței bazate pe gen trebuie să depășească sistemul de justiție și să angajeze și societatea civilă ”, a declarat Jan Mill, managerul de proiect.

În cadrul campaniei, polițiștii vor fi echipați cu ghiduri de buzunar. Acestea le vor fi de folos în recunoașterea cauzelor, semnelor, semnalelor și efectelor violenței bazate pe gen, ajutându-i să adopte o atitudine mai sensibilă faţă de victimele acestui fenomen.

Afișe, spoturi TV și radio vor fi, de asemenea, publicate în scopul de a sensibiliza publicul şi de a încuraja raportarea cazurilor.

,,Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei”, a declarat Angela Chirvăsuță, ofițer specializat pe prevenirea violenței domestice din cadrul Poliției Române. ,,Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.”

Campania va promova liniile de asistență gratuită disponibile în cele trei țări.


Agnes Nemeth, șefa departamentului de prevenire a criminalității din cadrul Direcției Generale de Poliție din Ungaria, a declarat: „Poliția încurajează cetățenii să ia măsuri pentru a pune capăt violenței. Trebuie să colaborăm cu cetățenii pentru a ajuta victimele. Misiunea noastră ar fi limitată fără o cooperare strânsă cu societatea.”

Campania este susţinută de:

România: Inspectoratul General al Poliției Române, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, Asociația Anais și Fundația Sensiblu.

Bulgaria: Ministerul de Interne, Direcția Generală a Poliției Naționale, Institutul Național de Justiție și Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casaţie.


Ungaria: Direcția Generală a Poliției Naționale și OKIT - Serviciul Național de Gestionare a Crizelor și Informațiilor Telefonice.


Sursa foto: Poliția Română 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii